Peste 30.000 de mașini care poluează vor fi eliminate din circulație prin intermediul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, transmite Administrația Fondului pentru Mediu. Cetățenii beneficiează de 3.000 de lei oferiți în schimbul renunțării la autovehicule mai vechi de 15 ani.
Începând de astăzi, 3 octombrie 2023, persoanele fizice care se regăsesc în lista transmisă de Administrația Fondului pentru Mediu vor lua la cunoștință și vor pune în aplicare procedura internă a primăriei de domiciliu, publicată pe pagina de internet a acesteia, transmite AFM.
„Prin intermediul Programului privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local) vom elimina din circulație peste 30.000 de mașini care poluează și totodată, cetățenii beneficiează de 3.000 de lei oferiți în schimbul renunțării la aceste autovehicule mai vechi de 15 ani cu o normă de poluare Euro 3 şi/sau inferioară”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculasescu.
Reprezentanții AFM subliniază că persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat, doar după semnarea contractului de finanțare cu primăria, pentru a beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei.
Beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.