Cele mai multe maşini electrice produse în Asia vor fi probabil excluse din sistemul francez de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice începând de anul viitor, în timp ce Parisul încearcă să ia măsuri drastice împotriva vehiculelor electrice din China.
Guvernul francez urmează să emită marţi un decret care să precizeze noile criterii de acordare a subvenţiei; lista vehiculelor eligibile va fi publicată la jumătatea lunii decembrie, a declarat luni un oficial guvernamental francez pentru presă. Programul oferă până la 7 000 de euro pentru persoanele cu venituri reduse care cumpără un vehicul electric şi până la 5 000 de euro pentru ceilalţi.
Cumpărătorii unor maşini de fabricaţie asiatică ar putea primi în continuare banii, „dar nu va fi vorba de majoritatea lor, conform modelării pe care am făcut-o”, a declarat oficialul, adăugând: „Dacă produceţi vehicule într-o ţară cu un mix energetic foarte intensiv în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon, vă va fi greu să rămâneţi eligibil pentru bonus”.
Agenţia franceză pentru tranziţia ecologică va evalua cererile producătorilor de automobile şi va decide ce modele vor fi în continuare eligibile pentru subvenţie pe baza unui aşa-numit „scor de mediu”, calculat pe baza unor criterii precum materialele, consumul de energie, tipul de baterie şi impactul asupra mediului al transportului vehiculului în Europa, conform Politico.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat pentru prima dată măsura în luna mai, un lucru despre care a spus că este necesar pentru a nu mai folosi „banii contribuabililor francezi” pentru a subvenţiona producţia de automobile în afara UE.
Oficialii francezi au insistat că noua măsură va fi compatibilă cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului.