Directorul executiv al Stellantis NV este mulţumit de decizia de a reduce activitatea pe cea mai mare piaţă auto din lume, afirmând că rivalii Volkswagen şi General Motors sunt „sub presiune” în China, deoarece concurenţii locali reduc preţurile.
„Unii dintre colegii noştri occidentali se află acum sub presiune în China, şi anume Volkswagen şi GM„, a declarat miercuri directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, în cadrul unei conferinţe de presă. „Sunt sub presiune pentru că afacerile lor cu vehicule electrice nu sunt foarte mari, în cele din urmă nu sunt foarte profitabile, şi văd că afacerile lor maşini cu motoare cu combustie internă sunt în scădere„.
Stellantis, al cincilea mare producător auto din lume după vânzări, şi-a închis anul trecut singura fabrică Jeep din China, invocând ingerinţe pe piaţă din partea autorităţilor chineze. Formată în urma fuziunii din 2021 dintre Fiat Chrysler şi grupul francez PSA, Stellantis a avut mult timp probleme în China, ceea ce l-a determinat pe Tavares să adopte o strategie de „reducere a activelor” şi să ia în considerare oprirea totală a producţiei în această ţară, pe măsură ce mărcile occidentale cedează cotă de piaţă.
Producătorii chinezi de vehicule electrice se folosesc de un război al preţurilor fără precedent pentru a prelua cote de piaţă de la rivalii străini. BYD, o companie autohtonă, a detronat Volkswagen ca producătorul auto de top în primul trimestru. Volkswagen era cea mai bine vândută marcă printre producătorii auto din China cel puţin din 2008, informează Bloomberg.
Pierderea cotei de piaţă reflectă influenţa în declin a mărcilor străine tradiţionale, pe măsură ce producătorii chinezi de vehicule electrice se impun cu modele din ce în ce mai sofisticate şi mai accesibile.