Producătorul auto Stellantis va investi până la 200 de milioane de euro pentru a se asigura că fabrica sa italiană Mirafiori, sediul istoric al mărcii Fiat şi cea mai veche fabrică auto din Europa, rămâne una dintre locaţiile sale principale pentru ceea ce numeşte programul său ”campus verde”, transmite Reuters.
Mirafiori, care se află în Torino, va fi, alături de Poissy în Franţa şi Russelsheim în Germania, parte a unui plan care vizează transformarea facilităţilor de top ale Stellantis în noi baze neutre în privinţa carbonului pentru proiectarea, cercetarea şi dezvoltarea şi funcţiile centrale ale grupului.
”Ne regândim clădirile emblematice pentru a răspunde mai bine la noile noastre moduri hibride de lucru, deoarece un număr semnificativ dintre colegii noştri profită de lucrul flexibil la distanţă, contribuind în acelaşi timp la reducerea amprentei de carbon a companiei”, a declarat Xavier Chéreau, Director pentru Resurse Umane şi Transformare al Stellantis.
Proiectul Mirafiori va fi finalizat până în 2025. Acesta va găzdui cel puţin 10.000 de lucrători ai Stellantis, au declarat sindicatele într-un comunicat, după întâlnirea cu Chéreau la Torino.
Aproximativ 60% dintre aceşti lucrători vor fi ingineri, a spus Chereau, potrivit unui purtător de cuvânt al Stellantis.
Investiţia totală este greu de cuantificat, dar ar putea ajunge la 200 de milioane de euro (218 milioane de dolari), a adăugat Chéreau, după ce Stellantis a declarat mai devreme că va face o investiţie ”de trei cifre” în milioane de euro.
Gianluca Ficco, de la sindicatul UILM, a declarat că anunţul de luni este o dovadă tangibilă a angajamentului Stellantis de a investi în Italia şi de a continua tranziţia energetică.
Stellantis a anunţat anul trecut că investeşte în Mirafiori pentru a creşte producţia de transmisii eDCT (transmisii electrificate cu dublu ambreiaj) şi pentru a face din uzină principalul hub al grupului pentru aşa-numita afacere ”economie circulară”, concentrându-se pe recondiţionarea şi dezmembrarea vehiculelor şi reutilizarea componentelor.