Mazda Motor Corporation a început astăzi producția în serie a modelului Mazda MX-30 e-Skyactiv R-EV pentru piața europeană la fabrica Ujina nr. 1 din Hiroshima. MX-30 e-Skyactiv R-EV este primul autovehicul Mazda produs în serie, echipat cu un motor rotativ, în 11 ani de la întreruperea producției Mazda RX-8, în iunie 2012. Cumulat, Mazda a produs peste 1,99 milioane de vehicule cu motor rotativ.
MX-30 e-Skyactiv R-EV este un vehicul electric hibrid plug-in (PHEV) inedit, ce oferă un nou scop motorului rotativ unic al Mazda. Acest motor cu ardere internă, compact și ușor, alimentează un generator care fie încarcă bateria, fie furnizează energie suplimentară, dacă este necesar. Vehiculul este întotdeauna acționat de motorul electric.
În timp ce autonomia de 85km a bateriei electrice a modelului MX-30 e-Skyactiv R-EV este suficientă pentru majoritatea nevoilor cotidiene de condus, motorul rotativ extinde autonomia dacă este cazul. MX-30 e-Skyactiv R-EV este autovehiculul ideal pentru clienții care doresc să conducă electric în cea mai mare parte a timpului și să parcurgă ocazional distanțe mai lungi, fără anxietate legată de autonomie.
Originalul MX-30 e-Skyactiv R-EV a fost introdus în 2020 ca primul vehicul electric cu baterie, produs în serie de Mazda. Acum, MX-30 e-Skyactiv R-EV adaugă o opțiune hibridă plug-in, unică în gamă.
MX-30 întruchipează strategia cu soluții multiple Mazda, pentru a se îndrepta spre neutralitatea emisiilor de carbon. În procesul de design au fost adoptate produse naturale, precum pluta și țesături realizate din materiale reciclate.
Vopseaua în mai multe tonuri a modelului MX-30 este aplicată cu ajutorul unui pistol de pulverizare de înaltă precizie, ce răspândește fiecare culoare cu acuratețe pe suprafețele necesare, totodată reducând semnificativ pierderile de vopsea. În plus, vopselele nou dezvoltate se întăresc la o temperatură neobișnuit de scăzută, de aproximativ 80°C. Împreună, aceste etape reduc emisiile de CO2 ale procesului de vopsire în mai multe tonuri cu aproximativ 34%-37%.
Un sistem de energie solară de 1,1 MW, care a devenit operațional la uzina Mazda în iulie 2021, furnizează energie electrică pentru încărcarea vehiculelor MX-30 e-Skyactiv R-EV nou fabricate, înainte de expedierea acestora.