Ford va primi un împrumut de 9,2 miliarde de dolari de la guvernul american pentru a construi uzine de baterii

Da mai departe!

Departementul american al Energiei a anunţat joi că intenţionează să acorde unui joint venture compus din producătorul auto american Ford Motor şi producătorul sud-coreean de baterii SK On un credit de până la 9,2 miliarde de dolari, în ideea de a finanţa construcţia a trei uzine de baterii în statele Tennessee şi Kentucky, informează Reuters.

Acesta este unul dintre cele mai mari împrumuturi acordate unui constructor auto american în ultimul deceniu şi depăşeşte cu mult creditul în valoare de 2,5 miliarde de dolari, acordat anul trecut unui joint venture format între rivalul General Motors Co. şi LG Energy Solution.

Ford Motor şi SK On, o divizie a grupului SK Innovation, intenţionează să construiască trei facilităţi pentru producţia de baterii destinate automobilelor electrice în statele Tennessee şi Kentucky, care împreună vor fi capabile să producă, anual, baterii cu o putere de 120 de Gigawaţi oră.

Potrivit Departamentului american al Energiei, aceste noi facilităţi de producţie vor permite înlocuirea a peste 1.700 de milioane de litri de benzină pe an, graţie vehiculelor care vor fi propulsate de bateriile produse la cele trei noi uzine. Proiectul ar urma să conducă la crearea a aproximativ 5.000 de locuri de muncă în construcţii, în statele Tennessee şi Kentucky, la care se vor adăuga 7.500 de locuri de muncă în cadrul celor trei uzine, după ce acestea vor începe să producă baterii.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are circa 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.

În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor. 

Related posts