Numărul cazurilor de accidente care au avut la origine o eroare a sistemului Autopilot sau versiunea acestuia mai complexă ar putea fi mult mai mare decât ceea ce a apărut până acum în public. O dezvăluire a cotidianului Handelsblatt, care citează date interne ale companiei, susține că ar fi vorba despre mai bine de 1.000 de astfel de accidente, produse în ultimii 8 ani.
Jurnaliștii germani au publicat o amplă investigație, preluată și de Reuters, având la bază pachete de date interne ale Tesla, o veritabilă scurgere de date care susține că peste 1.000 de evenimente rutiere ar fi fost produse din 2015 și până astăzi, cele mai multe în SUA, din cauza problemelor la sistemul de conducere fără șofer Autopilot și versiunea mai complexă a acestuia, Full Self-Driving. Potrivit publicației germane, aproximativ 23.000 de fișiere aparținând Tesla au ajuns în posesia jurnaliștilor, iar compania a refuzat să comenteze despre conținutul acestora. În schimb, a solicitat ștergerea lor și a amenințat cu o acțiune în justiție. Primele informații arată că sursa acestor fișiere ar fi un fost angajat al Tesla.
Handelsblatt susține că datele pe care le-a consultat „sunt alarmante” și precizează că ar fi peste 3.000 de înregistrări pe baza sesizărilor făcute de proprietarii mașinilor Tesla, care ar fi reclamat probleme de securitate ale sistemelor mașinilor. Între acestea, 2.400 se referă la evenimente de autoaccelerare necontrolată ale mașinilor, peste 1.500 probleme de frânare, precum și 139 cazuri de frânare de urgență și 383 de opriri „fantomă”, pe baza unor avertismente false de coliziune. Între aceste sesizări, mai mult de 1.000 ar fi avut ca efect producerea de accidente, în intervalul 2015 – 2022. Chiar dacă majoritatea sunt înregistrate în SUA, ar exista, conform sursei citate, evenimente și reclamații ale clienților din Europa. Sistemul de conducere cu funcții de autonomie, Full Self-Driving (FSD), a făcut obiectul unei solicitări de rechemare din partea NHTSA, autoritatea federală de transporturi din SUA, iar compania s-a angajat să demareze remedierea problemelor, printr-o actualizare de software. Tesla are în acest moment precizări explicite pentru funcțiile Autopilot și ale FSD, mult mai rezervate față de publicitatea făcută inițial, care încerca să sugereze că Tesla țintește cu cele două sisteme Nivelul 3 de autonomie.
„Funcțiile Autopilot, Autopilot avansat și Full Self-Driving incluse în prezent necesită supraveghere activă din partea șoferului și nu transformă vehiculul într-unul autonom. Autonomia completă va depinde de obținerea unei fiabilități mult superioare șoferilor umani – după cum demonstrează experiența obținută prin miliardele de mile parcurse – precum și de aprobarea autorităților de reglementare, care poate dura mai mult în unele jurisdicții. Pe măsură ce funcțiile Autopilot, Autopilot avansat și Capabilități Full Self-Driving Tesla de la Tesla evoluează, mașina dvs. va fi îmbunătățită încontinuu prin actualizări software over-the-air”, explică Tesla în descrierea oficială a celor două sisteme de asistență. Mai mult decât atât, funcția de „citire” a semafoarelor este acum în stadiu „Beta”, deși a fost vândută ca fiind funcțională, iar funcția de virare în intersecțiile urbane figurează ca fiind disponibilă „în viitor”, deși ea există și a fost de asemenea vândută ca fiind funcțională. Cele două funcții au creat cele mai mari probleme șoferilor Tesla, cazurile cele mai dese fiind de intrare pe culoarea roșie a semaforului și virare pe străzi interzise.
„Funcțiile Autopilot, Autopilot Avansat și Capabilitate Full Self-Driving sunt destinate pentru a fi utilizate în prezența unui șofer complet atent la drum, care are ambele mâini pe volan și care este gata să preia oricând controlul mașinii. Deși aceste funcții sunt concepute pentru a deveni mult mai competente pe parcurs, funcțiile incluse în prezent nu transformă mașinile în vehicule autonome”, se mai precizează în documentația Autopilot și FSD.