Raportul trimestrial privind vânzările mărcii Dacia la nivel mondial arată o creștere cu nu mai puțin de 34,4%, mult peste media pieței. Conform datelor furnizate de producător, marca Dacia a comercializat la nivel mondial în primul trimestru al acestui an 171.789 de mașini, în creștere cu 34,3% față de perioada similară a anului trecut.
Pe piața din România, topul celor mai vândute 5 vehicule de persoane în primul trimestru al anului 2023 este ocupat integral de modele Dacia. Mai mult, fiecare model al mărcii a fost lider în segmentul său de piață.
Vânzările înregistrate în intervalul de referință se ridică la 13.651 de unități, în creștere cu 81% față de perioada similară a anului trecut. Cota de piață a Dacia se ridică la 33,1%, cu 9,8 puncte procentuale mai mult față de nivelul atins în primele trei luni ale anului trecut. În segmentul vehiculelor electrice, Dacia Spring continuă să domine clasamentul vânzărilor în primul trimestru al acestui an, cu o cotă de piață de 48,5%.
În Franța, volumul vânzărilor Dacia în primul trimestru se ridică la 38.938 vehicule, în creștere cu 32,6% față de perioada similară a anului 2022. Această performanță se traduce printr-o creștere cu 1,2 puncte procentuale a cotei de piață, care se ridică la 7,6%. Dacia înregistrează astfel un nou record în termeni de volume și de cotă de piață, consolidându-și poziția pe locul al treilea în clasamentul celor mai vândute mărci din Franța în segmentul vehiculelor de persoane, indiferent de canalul de vânzare. Patru modele (Sandero pe primul loc, Spring pe locul al patrulea și lider în segmentul vehiculelor electrice, Duster pe locul cinci și Jogger pe locul 10) figurează în topul celor mai vândute 10 modele către clienții particulari.
În Italia, Dacia a vândut 25.142 vehicule în primele trei luni ale anului, în creștere cu 29,7%. La rândul său, cota de piață a mărcii a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 5,3%. Dacia a devenit în premieră cea mai vândută marcă din Italia către clienții persoane fizice, cu o cotă de piață în acest segment de 9,6%.
Germania figurează de asemenea printre piețele în care Dacia a înregistrat o dinamică favorabilă a vânzărilor, acestea totalizând în primul trimestru 16.399 unități, în creștere cu 30,4% față de perioada similară a anului 2022. Cota de piață a mărcii a înregistrat la rândul său o creștere cu 0,4 puncte procentuale, până la 2,2%. Pentru Dacia, rezultatul obținut în intervalul ianuarie – martie 2023 reprezintă al doilea cel mai bun trimestru de vânzări din istoria prezenței mărcii pe piața germană.
Începutul de an a fost marcat de o evoluție remarcabilă a vânzărilor și pe piața din Spania, acestea ajungând la 11.650 de unități, în creștere cu 140,1%. Cota de piață a mărcii se ridică la 4,3%, în creștere cu 1,7 puncte procentuale.
„Dacia își continuă povestea de succes înregistrând creșteri ale vânzărilor de peste 30% pe piețele noastre strategice. Introducerea noii identități de marcă pe toate modelele și în rețeaua noastră comercială, extinderea ofertei electrificate și apariția versiunii Extreme ne permit să continuăm această evoluție dinamică”, spune Xavier Martinet, director de marketing, vânzări și operațiuni Dacia la nivel mondial.
În clasamentul vânzărilor mărcii, modelul cel mai căutat de europeni este Sandero, vehicul comercializat în primele trei luni din 2023 în 68.318 exemplare.
Pe poziția a doua a vânzărilor mărcii se află SUV-ul Duster, cu 57.660 unități, iar pe trei noul Jogger cu 23.330 unități. Modelul 100% electric Dacia Spring a fost cumpărat de 14.494 europeni, iar Logan de 6.862 de clienți.
Primul trimestru al anului a fost marcat de extinderea ofertei Dacia în domeniul modelelor electrificate. Jogger Hybrid 140, primul hibrid al gamei Dacia și totodată cel mai accesibil vehicul de familie cu propulsie hibridă de pe piața europeană, a înregistrat un start comercial promițător, cu aproape 25% din mixul de vânzări al modelului.
Dacia Spring a înregistrat aproape 110.000 comenzi de la lansare. Noua motorizare ELECTRIC 65, asociată cu un nou reductor specific, asigură accelerații și reprize mai energice, pe o plajă de utilizare extinsă.