Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 18,2% în martie, la 287.825 unităţi, a opta lună de creştere consecutivă şi cea mai bună pentru vânzările de vehicule electrice pe baterii, a anunţat miercuri Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
În martie, Dacia a vândut 4.078 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 30,91% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 3.115 unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele în martie se află Tesla Model Y, Nissan Juke, Nissan Qashqai, Kia Sportage şi Hyundai Tucson.
În martie, vânzările de vehicule electrice pe baterii au ajuns la un nivel lunar record, de 46.626 unităţi, reprezentând un avans anual de 18,6%, arată datele SMMT.
„Cea mai bună lună pentru vehiculele cu emisii zero, ceea ce reflectă majorarea posibilităţilor de alegere pentru consumatori şi îmbunătăţirea disponibilităţii vehiculelor electrice, dar, dacă ambiţiile autorităţilor de reglementare şi ale pieţei în privinţa vehiculelor electrice vor fi îndeplinite, şi investiţiile în infrastructură trebuie să ţină pasul”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.
În primele trei luni din acest an, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 18,37%, la 496.260 de unităţi.
În perioada ianuarie-martie 2023, Dacia a vândut 7.577 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 41,71% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 5.347 de unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele în primele trei luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Volkswagen T-Roc, Nissan Qashqai, MG HS şi Ford Puma.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.