Peugeot lansează conceptul E-Lion și anunță că este pe cale să atingă ținte îndrăznețe pentru electrificare. Obiectivele ambițioase ale francezilor sunt însoțite de noi modele electrice și hibridizare pe toate mașinile din gamă.
Astfel, în 2023 toate modelele gamei Peugeot vor fi electrificate, în 2025: PEUGEOT va oferi autovehicule 100% ELECTRICE și până în 2030: 100% dintre vânzările Peugeot din UE vor fi 100% electrice.
Proiectul E-Lion este descris ca filozofia esențială pentru întrunirea acestor necesități în următoarea generație PEUGEOT. Conceptul nu este numai despre electrificare, este un proiect holistic, o abordare la 360° pe baza 5 E.
- Ecosistem: ecosistemul produselor și serviciilor noastre pe baza facilităților STLA,
- Experiență: experiența totală a clientului, de la încărcare la conectivitate,
- Electric: toate acestea se bazează pe bateria 100% electrică – și pe angajamentul nostru de a avea o gamă 100% BEV până în 2025,
- Eficiență: obsesia noastră pentru maximizarea performanțelor și minimizarea consumului de kilowați (12,5 kWh/100 km pentru E-208),
- Mediu înconjurător: totul având ca finalitate sustenabilitatea și angajamentul nostru de a ajunge la emisii de carbon zero până în 2038.
Peugeot va lansa 5 modele noi EV în următorii 2 ani: E-308, E-308 SW (primul break electric european), E-408, E-3008 și E-5008.
308 electric și 308 SW vor fi propulsate de un motor electric complet nou, care dezvoltă 115 kW (156 CP) și oferă o autonomie de peste 400 km (în ciclu WLTP). Această ofertă este un răspuns fără compromis, cu eficiență de top în segment, prin consumul mediu de energie de 12,7 kWh.