Proiectul BMW de reintrare în segmentul vehiculelor alimentate cu hidrogen a ajuns în etapa producției în serie mică, destinată testelor în trafic real. După ce mai mulți ani BMW a cochetat cu ideea dezvoltării de automobile cu hidrogen, producătorul bavarez a renunțat la un moment dat să mai investească în această tehnologie, care părea că nu este pregătită pentru a intra pe piață.
Surprinzător însă, BMW a revenit asupra acestei tehnologii printr-un parteneriat cu Toyota, anunțat în urmă cu aproximativ un an. Colaborarea a vizat dezvoltarea unei versiuni a modelului X5 care să fie propulsată cu tehnologia fuel-cell, bazată pe pilele de hidrogen.
După mai multe luni de dezvoltare, BMW anunță acum că primele automobile iX5 Hydrogen vor fi produse într-o serie mică, pentru a începe testele la nivel global. Asamblarea primelor modele cu hidrogen ca avea loc în uzina-pilot din Centrul de Cercetare și Inovație din München, după ce testele preliminare în condiții dificile s-au încheiat. Mașinile vor fi folosite ca vehicule demo de dealeri din toată lumea. „Hidrogenul este o sursă de energie versatilă care are de jucat un rol-cheie pe măsură ce progresăm către neutralitatea climatică”, a declart Frank Weber, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG, responsabil pentru Dezvoltare. „Suntem siguri că hidrogenul va câștiga o importanță semnificativă pentru mobilitatea individuală și, prin urmare, considerăm că o combinație de sisteme de propulsie electrică cu baterii și pile de combustie este o abordare relevantă pe termen lung. Pilele de combustie nu necesită nici materii prime critice, cum ar fi cobalt, litiu sau nichel, așa că, investind în acest tip de sistem de propulsie, întărim și rezistența geopolitică a BMW Group. Flota noastră de test BMW iX5 Hydrogen ne dă oportunitatea să obținem informații noi și valoroase, permițându-ne să prezentăm clienților o gamă atractivă de produse odată ce economia hidrogenului devine o realitate larg răspândită.”
Uzina-pilot a BMW Group din München este locul în care sunt produse primele exemplare ale unui model înainte ca acesta să intre în producția de serie. În uzină lucrează aproximativ 900 de angajați fiind în dezvoltare simultan până la șase proiecte de automobile. În cazul BMW iX5 Hydrogen, dezvoltarea a presupus colaborarea între specialiștii în tehnologia hidrogenului, dezvoltare auto și asamblare inițială a noilor modele, pentru a integra tehnologia de ultimă oră pentru propulsie și stocarea energiei. Modelul care a fost transformat într-unul cu propulsie fuel-cell este BMW X5, produs în SUA, în uzina din Spartanburg. Mașinile pentru seria mică destinată testării propulsiei cu hidrogen au fost trimise de această uzină în Germania, unde au fost echipate cu tehnologia specifică, respectiv rezervoarele de hidrogen, sistemele electrice pe 12 volți și 400 de volți, bateria, motorul electric și pila de combustie. Motorul electric este similar cu cel utilizat pe modelele electrice și PHEV ale mărcii. BMW nu a transmis informații referitoare la data la care modelul iX5 Hydrogen ar putea fi lansat ca model de serie pentru clienți.