Producătorul slovac de baterii pentru vehicule electrice InoBat a semnat luni o declaraţie de intenţie cu Guvernul Serbiei pentru a construi o fabrică de baterii destinate automobilelor electrice, cu o capacitate de până la 32 de Gigawaţi oră (GWh), în ţara vecină, transmite Reuters.
În prima fază, viitoarea uzină ar urma să aibă o capacitate de producţie de patru Gigawaţi oră (GWh).
Chiar dacă acordul semnat luni nu este unul final, o sursă din apropierea acestui dosar a precizat că părţile sunt aproape de un acord definitiv.
InoBat şi-a anunţat intenţia de a construi o gigafactory în Europa Occidentală şi o alta în Europa de Est.
Luna trecută, InoBat a informat că a semnat o declaraţie de intenţie cu Guvernul spaniol pentru a construi o gigafactory în apropiere de oraşul Valladolid. Nici această declaraţie nu s-a concretizat într-un acord final şi alte posibile locaţii, inclusiv din Marea Britanie, sunt luate încă în considerare pentru uzina de baterii electrice pe care InoBat vrea să o construiască în Europa Occidentală.
Unele startup-uri europene din domeniul bateriilor pentru vehicule electrice au avut probeleme în a strânge miliardele de euro necesare pentru construcţia unor uriaşe gigafactory, în timp ce altele precum InoBat se concentrează pe extinderea lentă a capacităţilor de producţie pe măsură că obţin noi contracte din partea clienţilor.
InoBat urmează să inaugureze la începutul anului următor o linie pilot de producţie cu o capacitate de 45 de Megawaţi oră (MWh) la Bratislava şi susţine că a semnat mai multor acorduri cu clienţi, inclusiv unul cu o valoare de 500 de milioane de euro cu dezvoltatorul german de taxiuri aeriene Lilium.
Compania slovacă, la care sunt investitori firmele Ideanomics, Rio Tinto şi CEZ, are în plan o majorare treptată a capacităţilor de producţie cu 4GWh pe an începând din 2025, care ar costa aproximativ 350 de milioane de euro pentru fiecare majorare, pe măsură ce va semna noi contracte cu clienţii.