Deja disponibile în versiuni electrificate plug-in hybrid, cele două siluete ale noului PEUGEOT 308 – sedanul și break-ul SW, vor fi disponibile, începând cu 2023, în versiune 100% electrică. PEUGEOT devine astfel primul constructor auto din Europa care oferă un break 100% electric. Versiunile electrice ale modelelor 308 și 308 SW vor fi propulsate de un nou motor electric care dezvoltă 115 kW (156 CP) și oferă, în funcție de nivelul de echipare, o autonomie de 400 km (WLTP).
Dubla ofertă este un răspuns fără compromisuri, perfect adaptat nevoilor clienților segmentului C: designul unic oferit de 308 se îmbină cu plăcerea la condus specifică modelelor mărcii PEUGEOT, cu o eficiență maximă în segment și un consum mediu de 12.7 kWh. Disponibile cu nivelurile de echipare Allure și GT, noile PEUGEOT E-308 și E-308 SW vor ajunge succesiv pe piață la mijlocul anului 2023.
Designul noilor PEUGEOT E-308 și E-308 SW face parte din AND-ul mărcii PEUGEOT, într-un univers de referință premium și dinamic. Capota față alungită pune în valoare silueta, liniile sunt senzuale și îndrăznețe, cu noua emblemă a Mărcii afișată cu mândrie în centrul grilei. Arhitectura în totalitate optimizată pune în valoare spațiul interior. În partea din față, semnătura luminoasă sub formă de colți încadrează farurile Matrix LED, care integrează perfect modelele 308 și 308 SW în familia PEUGEOT, la fel ca și blocurile optice LED cu designul celor 3 gheare din spate.
Jantele noi din aluminiu de 18 inch au fost special dezvoltate pentru versiunile 100% electrice ale modelelor PEUGEOT 308 și 308 SW. Postura și stilul noilor modele au fost îmbunătățite pentru a îndeplini obiectivul de eficiență energetică.
Un nou motor 100% electric va fi lansat pe noile PEUGEOT E-308 și E-308 SW: cu o putere de 115 kW (156 CP) și un cuplu maxim de 260 Nm (disponibil de la 0 km/h) pentru o responsivitate imediată. Cu noul motor, E-308 va oferi o rulare silențioasă, fără vibrații și fără emisii de CO2. Motorul va completa gama actuală, care include versiuni plug-in hybrid de 180 CP/132 kW și 225 CP/162 kW, precum și versiuni termice.
PEUGEOT E-308 și E-308 SW sunt echipate cu reductor care optimizează autonomia și păstrează un înalt nivel de performanță, cu o responsivitate specifică motoarelor electrice.
Bateria este, de asemenea, de nouă generație. Este vorba de o baterie de înaltă tensiune de 54 kWh (51 kWh utili) cu o nouă compoziție chimică – 80% nichel – 10% mangan – 10% cobalt, care funcționează sub 400 volți și oferă o autonomie de 400 km WLTP (în curs de omologare).
Eficiența a fost în centrul preocupărilor designerilor modelelor PEUGEOT E-308 și E-308 SW; motorul, bateria, aerodinamica (optimizarea părții frontale și a șasiului), greutatea redusă (platforma EMP2) și anvelopele din clasa A contribuie la un consum de energie extrem de scăzut – 12,7 kWh pentru 100 km – o referință pentru vehiculele 100% electrice din segmentul C.
În plus, pentru o mai bună gestionare a consumului de energie, conducătorul auto poate selecta modul de condus (ECO, NORMAL și SPORT), și, grație, modului „BRAKE” poate crește decelerația la eliberarea pedalei de accelerație, pentru a optimiza recuperarea de energie.
Încărcătorul de bord trifazat este disponibil standard și beneficiază de o putere de 11 kW. Priza de încărcare acceptă toate modurile de încărcare. De la o stație publică de 100kW, vehiculul se încarcă de la 20% la 80% în mai puțin de 25 minute.
Noile PEUGEOT E-308 și E-308 SW dispun de sisteme de asistență la condus de ultimă generație, pentru a beneficia de relaxare și siguranță la bord. Dintre acestea, se remarcă:
- Regulatorul de viteză adaptiv cu funcție Stop and Go,
- Supraveghere a unghiului mort pe distanțe lungi (75 metri),
- Rear Traffic Alert, care avertizează conducătorul auto cu privire la un eventual pericol, atunci când vehiculul este cuplat în marșarier.
La bordul noilor PEUGEOT E-308 și E-308 SW, conducătorul auto și pasagerii beneficiază de PEUGEOT i-Cockpit®, ușor de recunoscut grație:
- volanului compact, încălzit, dedicat plăcerii la condus și agilității,
- head-up display-ului digital 3D, personalizabil și configurabil,
- ecranului tactil central de 10 inch.
Producătorul francez a pus un accent important pe calitatea execuției habitaclului, pe inventivitate, cu butoanele virtuale i-toggle și pe conectivitate, cu tehnologia de nouă generație i-Connect® Advanced, un sistem de infotainment care oferă o experiență de condus mai intuitivă.
În funcție de țara de comercializare, noile PEUGEOT E-308 și E-308 SW vor putea fi achiziționate online pe site-ul web al Mărcii, care permite o achiziție 100% online („Selling On line”), în deplină siguranță, înlocuirea vehiculului cu unul nou, obținerea unei finanțări și alegerea locației de livrare a mașinii folosind un smartphone, o tabletă sau un laptop.
O gamă generoasă de servicii este disponibilă pentru a facilita viața de zi cu zi a clienților. Aplicația MyPeugeot® este disponibilă pe smartphone. Aceasta te menține conectat la vehiculul tău și permite programarea încărcării sau inițierea precondiționării termice de la distanță.
Aplicația Free2Move disponibilă pesmartphone permite utilizatorilor să își planifice traseele și oferă acces la rețeaua extinsă de stații publice de încărcare din Europa.