Tesla, compania producătoare de maşini electrice a miliardarulio Elon Musk, este acuzată de o autoritate de reglementare a transporturilor din California că a promovat în mod fals funcţiile Autopilot şi Full Self-Driving ca oferind controlul automat al unui vehicul, transmite Reuters.
În plângerile depuse la Oficiul Audierilor Administrative de stat, Departamentul Autovehiculelor (DMV) din California a declarat că Tesla a indus în eroare potenţialii clienţi cu reclame care exagerează cât de bine funcţionează sistemele sale avansate de asistenţă pentru şofer (ADAS).
Tesla ”a făcut sau a diseminat declaraţii care sunt neadevărate sau înşelătoare şi nu se bazează pe fapte”, a spus DMV în plângeri din 28 iulie şi pe care le-a făcut publice vineri.
Vehiculele echipate cu tehnologia Autopilot şi Full Self-Driving ”nu puteau la momentul acelor reclame şi nu pot funcţiona nici acum ca vehicule autonome”, a adăugat DMV.
DMV analizează măsuri care ar putea include suspendarea licenţei Tesla de a vinde vehicule în California şi solicitarea ca producătorul auto să despăgubească şoferii.
Tesla, care şi-a desfiinţat departamentul de relaţii cu mass-media, nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii trimise prin e-mail.
Los Angeles Times a scris anterior despre plângerile DMV.
Tesla a spus că Autopilot ”permite maşinii să viraze, să accelereze şi să frâneze automat pe banda sa”, în timp ce Full-Self Driving permite, de asemenea, vehiculelor să respecte semnele de circulaţie şi să schimbe benzile.
Potrivit site-ului Tesla, ambele tehnologii ”necesită supravegherea activă a şoferului”, cu un şofer ”pe deplin atent”, ale cărui mâini sunt pe volan, ”şi nu fac vehiculul autonom”.
Dar DMV a spus că declinarea răspunderii de către Tesla ”contrazice etichetele şi afirmaţiile originale neadevărate sau înşelătoare, ceea ce induce în eroare şi nu remediază încălcarea”.
California este cea mai mare piaţă a Tesla din SUA. Compania a vândut acolo 121.000 de vehicule în 2021, dintr-un număr estimat de 352.000 vândute la nivel naţional.
Din 2016, Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA a deschis 38 de investigaţii speciale privind accidentele în care au fost implicate vehicule Tesla la care sistemele ADAS erau suspectate că ar fi fost utilizate.
Au fost raportate 19 decese în urma acestor accidente, inclusiv un motociclist ucis luna trecută în Utah.
NHTSA nu a avut niciun comentariu imediat cu privire la plângerile DMV. P
reşedintele Comitetului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor, Jennifer Homendy, într-un interviu acordat de Reuters anul trecut, a declarat că ”nu există nicio comparaţie” între pilotul automat al Tesla şi instrumentul folosit în aviaţie.
”Unii producători vor face ceea ce vor să facă pentru a vinde o maşină şi depinde de guvern să controleze asta”, a spus ea.