Calitatea vehiculelor vândute în Statele Unite a scăzut în 2022 la cel mai redus nivel din ultimii 36 de ani, potrivit firmei de consultanţă auto J.D. Power, deoarece deficitul de forţă de muncă şi disfuncţionalităţile din aprovizionare continuă să afecteze producătorii de automobile, transmite Reuters.
Marii producători de automobile încearcă să facă faţă întreruperilor lanţului de aprovizionare şi lipsei de muncitori în fabricile lor, de la debutul pandemiei de Covid-19 ,în 2020.
Studiul, care a colectat date de la 84.165 de cumpărători şi utilizatori ai vehiculelor din anul 2022, a raportat că problemele la 100 de vehicule (PP100) au crescut cu 11%, fiind cu 18 PP100 mai multe decât anul trecut.
Un scor mai mic reflectă o calitate mai bună a vehiculului.
”Având în vedere numeroasele dificultăţi cu care s-au confruntat producătorii de automobile şi dealerii în ultimul an, este oarecum surprinzător că nivelul calităţii iniţiale nu a scăzut şi mai dramatic”, a declarat directorul pentru automobile la nivel global al J.D. Power, David Amodeo.
Buick, marcă a General Motors, s-a clasat pe locul cel mai înalt în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii iniţiale printre producătorii de automobile, în timp ce Chrysler, parte a grupului Stellantis s-a clasat cel mai jos.
Raportul a mai adăugat că proprietarii de vehicule electrice cu baterie şi de vehicule hibride plug-in au citat mai multe probleme la vehiculele lor, în comparaţie cu proprietarii de modele de motoare cu ardere internă. Tesla, care a fost inclusă în studiu pentru prima dată, a obţinut 226 PP100, în comparaţie cu Polestar, care a obţinut 328 PP100.
Buick a marcat 139 PP100.
Sondajul de calitate al J.D. Power se bazează pe vehiculele modele ale anului 2022 studiate la începutul perioadei de proprietate, cu date colectate din februarie până în mai.