Izgonită practic de pe piaţa smartphone-urilor de Statele Unite, Huawei s-a reprofilat, printre altele, pe automobile electrice, dezvoltate împreună cu producătorii auto.
Sâmbătă, la Shanghai, va fi dezvăluită prima maşină care foloseşte sistemul de operare Harmony OS, al celor de la Huawei, maşină numită Aito M5.
Huawei ţine să scoată în evidenţă faptul că nu are de gând să intre în concurenţă cu producătorii auto, ci să colaboreze cu aceştia. Şi, într-adevăr, Aito M5 este dezvoltată de Seres, o subsidiară cu sediu în Silicon Valley a companiei chineze Sokon.
Aceasta este un hibrid, care, alături de bateria de 40 kWh, foloseşte şi un motor de 1,5 litri pe benzină, care funcţionează doar pentru a creştere autonomia.
Sistemul de infotainment bazat pe Harmony OS este pus în valoare de un touchscreen de 15,6 inch, secundat de un ecran de 10,4 inch care afişează parametrii tehnici.
Aito M5 este considerat un concurent pentru Tesla Model Y. Tesla a crescut în ultimii doi ani, ajungând să încaseze 26% din veniturile generate de această piaţă în China.
SUV-ul de dimensiuni medii va fi vândut în trei variante, cu 272 cp, 228 cp şi 496 cp. Acesta va costa în China de la aproximativ 40.000 de dolari, adică mai ieftin decât Tesla Model Y, care costă puţin sub 48.000 de dolari pe piaţa chineză.