Tesla recheamă 578.607 de vehicule din Statele Unite, deoarece pietonii ar putea să nu aibă cunoştinţă despre un vehicul al companiei care se apropie dacă nu aud sunetele de avertizare de risc, au declarat joi autorităţile de reglementare din SUA, transmite Reuters.
Aflată sub un control din ce în ce mai mare din partea Administraţiei pentru Siguranţa Drumurilor Naţionale (NHTSA), Tesla a anunţat în ultimele patru luni 10 campanii de rechemări pe piaţa din SUA.
Producătorul de vehicule electrice recheamă unele vehicule Model S, Model X, Model Y fabricate în 2020-2022 şi vehicule Model 3 din 2017-2022, deoarece ”funcţia Boombox” permite redarea sunetelor printr-un difuzor extern în timp ce vehiculul este în mişcare.
NHTSA a spus că vehiculele nu respectă standardul federal de siguranţă pentru vehicule cu motor privind cerinţele minime de sunet pentru vehiculele electrice.
Tesla va efectua o actualizare de software over-the-air (de la distanţă), care va dezactiva funcţionalitatea Boombox atunci când vehiculul este în modurile Drive, Neutru şi Reverse.
Multe dintre rechemarile recente ale Tesla au fost pentru a rezolva probleme de software.
Tesla a spus că nu a avut cunoştinţă de niciun accident, răniri sau decese legate de rechemare.
După ce Tesla a introdus ”Boombox” în decembrie 2020, NHTSA a emis o solicitare de informaţii în ianuarie 2021, a spus producătorul auto. Aceasta a fost urmată de o serie de întâlniri virtuale pe această problemă în lunile următoare.
În septembrie, NHTSA a actualizat o investigaţie asupra problemei, a spus Tesla. În octombrie, Tesla a apărat testele şi argumentele folosite pentru a determina conformitatea Boombox.
Tesla a fost de acord cu o rechemare după două zile de întâlniri care a avut loc luna trecută.
Boombox foloseşte difuzorul Sistemului de avertizare pentru pietoni (PWS), iar utilizatorii pot personaliza sunetele.
Conform regulilor impuse de Congres, producătorii de automobile trebuie să adauge sunete vehiculelor electrice atunci când acestea se deplasează cu viteze de până la 18,6 mile pe oră (30 km pe oră), pentru a ajuta la prevenirea rănirii pietonilor, bicicliştilor şi orbilor.
Vehiculele electrice sunt adesea mai greu de auzit la viteze mai mici decât motoarele pe benzină. La viteze mai mari, zgomotul anvelopelor, rezistenţa vântului şi alţi factori elimină nevoia de sunete de alertă, a spus anterior NHTSA.