Volkswagen AG ia în considerarea reducerea a până la 30.000 de locuri de muncă pentru scăderea costurilor şi îmbunătăţirea competitivităţii, pe fondul concurenţei din partea Tesla, a anunţat miercuri publicaţia germană Handelsblatt, citând o prezentare făcută de directorul general Herbert Diess Consiliului de Supervizare.
„Nu există niciun dubiu că trebuie să rezolvăm problema competitivităţii fabricii noastre din Wolfsburg, pe fondul noilor intraţi pe piaţă. Dezbaterea este acum în desfăşurare şi sunt deja multe idei bune. Nu există scenarii concrete”, a explicat purtătorul de cuvânt al VW, Michael Manske, când a fost rugat să comenteze informaţia.
Un purtător de cuvânt al Consiliului angajaţilor Volkswagen a spus că, deşi nu comentează speculaţiile, cum ar fi dacă Diess a făcut declaraţiile, „o reducere de 30.000 de locuri de muncă este absurdă şi nefondată”.
De asemenea, Volkswagen ia în considerarea listarea diviziei sale energie şi de încărcare a vehiculelor electrice, în plus faţă de planurile privind o Ofertă Publică Iniţială (IPO) pentru divizia de baterii, a afirmat directorul de tehnologie Thomas Schmall într-un interviu acordat miercuri revistei Manager Magazin.
Încă nu s-a decis nimic şi va dura probabil doi ani până când noile companii sunt consacrate şi pregătite pentru listare, a apreciat Schmall. Acesta a adăugat: „Va trebui de asemenea să gândim în ansamblu”, referindu-se la modelul Tesla cu propria sa reţea de încărcare, sisteme solare pentru electricitate verde şi poliţe de asigurare auto. Tesla produce maşina sa Model 3 în 10 ore, în timp ce Volkswagen are nevoie de 30 de ore pentru un automobil ID.3.