Posibilităţile de personalizare nelimitate şi o lungă tradiţie a ediţiilor speciale cu design unic sunt unul din elementele care caracterizează marca MINI. Cu noul MINI Seven, marca britanică merge mai departe în prezentarea calităţilor distinctive ale originalului în clasa mică.
Particularităţi exclusive de design exterior şi interior subliniază originile britanice, plăcerea condusului, caracterul premium şi imaginea extrovertită – datorită acestora, noul MINI Seven este o prezenţă vizibilă în traficul urban. Noul model va putea fi comandat începând cu luna iunie, când va fi anunţat preţul, primele livrări fiind posibile în luna august.
Noul MINI Seven reflectă şi diversitatea extinsă a gamei de modele. Ediţia specială este disponibilă în patru variante de motorizare (MINI Cooper S, MINI Cooper, MINI Cooper SD şi MINI Cooper D), atât ca variantă Hatch cu trei uşi, cât şi Hatch cu cinci uşi. În total avem o selecţie de două variante de caroserie, fiecare cu două motoare pe benzină şi tot atâtea diesel, care acoperă un spectru de putere de la 85 kW/116 CP la 141 kW/192 CP.
Denumirea noului model de design aminteşte de premiera automobilului britanic de clasă mică, o revoluţie începută acum mai bine de 55 de ani. În august 1959, modelele aproape identice Austin Seven şi Morris Mini Minor au fost prezentat publicului pentru prima dată. Primul exemplar al legendarului automobil cu patru locuri, creat de designerul Alec Issigonis şi cunoscut în prezent drept Mini clasic, a ieşit de pe linia de producţie sub titulatura Austin Seven.
La actuala generaţie, MINI este reprezentat în premieră, în clasa mică, printr-un model cu cinci uşi. Având un ampatament extins cu 72 de milimetri, două uşi suplimentare, un al treilea loc în spate şi cel mai mare portbagaj (278 de litri) din clasa lui, noul MINI Hatch cu cinci uşi oferă o gamă complet nouă de opţiuni pentru plăcerea condusului care este caracteristică mărcii.
Caracteristicile de design exterior create exclusiv pentru noul MINI Seven subliniează o imagine elegantă a noilor MINI Hatch (cu trei şi cu cinci uşi), completată de proporţiile caracteristice, liniile şi designul suprafeţelor. Un element important este culoarea exterioară MINI Yours Lapisluxury Blue. Această finisare non-metalică este cea mai intensă nuanţă de albastru aplicată vreodată pe o caroseriei MINI. Nuanţa creată pentru programul exclusiv de dotări MINI Yours este bazată pe culoarea Ultramarine, care este privită drept „albastru regesc” şi care a fost produsă iniţial prin adăugarea unor urme fine de pigment din piatra semipreţioasă lapis lazuli/ lazurit. Culoarea MINI Yours Lapisluxury Blue îşi derivă strălucirea, intensitatea şi profunzimea din procesele de producţie elaborate şi sofisticate din punct de vedere tehnologic prin care vopseaua şi straturile de protecţie sunt aplicate pe suprafeţele caroseriei.
Ca alternativă la Lapisluxury Blue, pentru noul MINI Seven se poate alege culorile Pepper White, Midnight Black metalizat şi British Racing Green metalizat.
Indiferent de culoarea aleasă pentru caroserie, acoperişul şi capacele oglinzilor retrovizoare ale noului MINI Seven sunt finisate în Melting Silver. Această culoare contrastantă, disponibilă exclusiv pentru acest model special, subliniază designul lateral orientat orizontal – caroseria, linia ferestrelor şi acoperişul. Benzile exclusive de pe capota noului MINI Seven sunt concepute să se armonizeze cu culoarea acoperişului şi a capacelor oglinzilor retrovizoare. Elementele decorative, tot în nuanţă Melting Silver, dispun fiecare de un contur exterior de culoare Malt Brown.
Jantele de 17 ţoli, din aliaj uşor, ale noului MINI Seven au fost şi ele create special pentru modelul de design. Cu o structură clară a spiţelor şi finisare în două culori, jantele cu design MINI Seven Spoke bicolor transmit o impresie hig-end solidă. Jantele de 18 ţoli, din aliaj uşor, sunt disponibile opţional pentru noul MINI Seven, în design MINI Yours Vanity Spoke bicolor. Ambele variante ale jantelor se potrivesc cu dotările exclusive de exterior ale MINI Seven, cu suprafeţe lucioase, şi culoarea MINI Yours Spectre Grey.
O altă accentuare distinctivă este adăugată de contururile semnalizatoarelor de pe pasajele roţilor faţă, cunoscute drept hublouri. Acestea poartă logo-ul ediţiei speciale – inscripţia „Seven” şi cifra şapte. Logo-ul MINI Seven se regăseşte pe finisarea specifică modelului a pragurilor uşilor faţă.
La noul MINI Seven, caracterul matur şi ambianţa premium ale interiorului sunt evidenţiate de selecţia armonioasă de culori şi materiale pentru scaune şi suprafeţele interioare. Echiparea standard include scaune sport tapiţate cu stofă/piele de culoare Diamond Malt Brown, care a fost creată special pentru modelul de design. Pielea de culoare neagră de pe scaune şi spătare este combinată cu stofa de pe secţiunile laterale. Aceasta din urmă are un model de carouri orientate oblic, în gri şi negru, cu o dungă de culoare Malt Brown integrată discret şi cusături de aceeaşi culoare. Variantele de piele în culori Cross Punch Carbon Black, Lounge Satellite Grey şi MINI Yours Lounge Carbon Black sunt disponibile ca alternative de echipare.
Alte particularităţi ale modelului includ logo MINI Seven în echiparea instrumentului central şi suprafeţe interioare de culoare Piano Black lucios. Opţional sunt disponibile stilurile MINI Yours pentru interior Dark Cottonwood, Fibre Alloy şi Off-White. Aceste opţiuni din programul MINI Yours reprezintă baza pentru o personalizare elegantă, care subliniază caracterul premium al automobilului, precum şi originile sale britanice. În pachetele MINI Yours pentru interior, materialele selectate sunt combinate cu finisarea precisă şi designul high-end. O altă accentuare a individualităţii elegante derivă din Colour Line aplicată unei game de elemente, de la prizele de aer exterioare la contururile verticale ale butoanelor de control de sub instrumentul central, incluzând şi cotierele din panourile uşilor. La noul MINI Seven, Colour Line vine standard în culoare Carbon Black, iar opţional este disponibilă în Malt Brown, o variantă oferită exclusiv pentru acest model şi armonizată perfect cu alte culori utilizate pentru interiorul MINI Seven.
Pachetul de echipamente MINI Seven Chili
O selecţie de opţiuni atractive este oferită de pachetul de echipamente MINI Seven Chili, creat exclusiv pentru acest model. Elementele din acest pachet îmbunătăţesc nu doar plăcerea condusului, ci şi caracterul premium al noilor MINI Hatch cu trei şi cu cinci uşi – în combinaţie cu aspectul exterior şi interior al modelului, creează baza perfectă pentru un sentiment MINI exclusiv şi personal.
Printre elementele progresive ale pachetului MINI Seven Chili se numără farurile LED, o dotare unică în clasa mică. Unităţile LED emit o lumină albă strălucitoare pentru ambele faze şi sunt înconjurate de un inel LED pentru lumini de zi, a cărui secţiune inferioară se întinde până la semnalizatoarele albe. Proiectoarele de ceaţă şi stopurile dispun şi ele de tehnologie LED. Senzorul de ploaie cu control automat al poziţiilor contribuie suplimentare la vizibilitatea optimă pe drum.
De asemenea, pachetul MINI Seven Chili cuprinde volan sport cu piele şi butoane multifuncţionale, tempomat cu funcţie de frânare, precum şi modurile de condus MINI pentru setare individuală a automobilului. Un comutator rotativ la baza schimbătorului/selectorului poate fi utilizat pentru activarea modului MID (standard) a celui SPORT sau a celui GREEN. Modurile de condus MINI influenţează răspunsul acceleraţiei, direcţiei şi – în cazul în care automobilul este echipat corespunzător – caracteristicile de schimbare ale transmisiei Steptronic şi gestiunea controlului dinamic al amortizoarelor (Dynamic Damper Control).
MINI Seven Chili include şi un pachet de depozitare. Acesta îmbunătăţeşte funcţionalitatea prin intermediul podelei cu sarcină variabilă, spătarul scaunelor cu înclinare variabilă şi plasă de depozitare în zona picioarelor pe partea pasagerului, precum şi o priză 12V şi patru ochiuri de amarare în portbagaj.
Gama de motoare pe benzină include propulsorul de 1,5 litri, cu trei cilindri(putere maximă 100 kW/136 CP), aflat în echiparea MINI Cooper 3 uşi şi a noului MINI Cooper 5 uşi, dar şi versiunea de 2,0 litri, cu patru cilindri, care dezvoltă o putere maximă de 141 kW/192 CP la MINI Cooper S 3 uşi şi MINI Cooper S 5 uşi. De asemenea există şi două motoare diesel: cu trei cilindri şi o capacitate de 1,5 litri, propulsorul ce echipează MINI Cooper D 3 uşi şi MINI Cooper D 5 uşi generează o putere de 85 kW/116 CP. Un motor diesel de 2,0 litri, cu patru cilindri (125 kW/170 CP), propulsează modelele MINI Cooper SD 3 uşi şi MINI Cooper SD 5 uşi.
Pentru toate variantele de model ale noului MINI Seven, alternativa la transmisia manuală cu şase trepte, din echiparea standard, este cutia de viteze automată Steptronic cu şase trepte. În plus, modelele MINI Cooper S 3 uşi, MINI Cooper S 5 uşi, MINI Cooper SD 3 uşi şi MINI Cooper SD 5 uşi pot fi comandate cu o transmisie sport Steptronic cu şase trepte care oferă timpi de schimbare şi mai mici şi include nu doar un selector separat al vitezelor, ci şi clapete pe volan.
Noul MINI Seven
Noul MINI Seven combină personalizarea elegantă şi tehnologia progresistă cu notorietatea tradiţiei brandului şi originile britanice ale originalului în segmentul premium al clasei mici. Modelul de design calcă pe urmele clasicului Mini, numele său fiind un ecou al primei apariţii a legendarului precursor, acum mai bine de 55 de ani, în două versiuni aproape identice. Primul Mini clasic produs vreodată a fost Austin Seven. A ieşit din fabrica Longbridge din Birmingham (Marea Britanie) pe 4 aprilie 1959. Singura particularitate care deosebea Austin Seven de geamănul său, Morris Mini Minor, era grila radiatorului completată cu logo-ul mărcii, capacele roţilor şi culoarea caroseriei. Tartan Red, Speedwell Blue şi Farina Grey erau numele culorilor în care era disponibil Austin Seven.
În 1969, întreaga producţie a clasicului Mini a fost mutată la locul de origine al Austin Seven. Acela a fost momentul în care Mini a devenit numele de brand standardizat pentru micul automobil, care până atunci câştigase popularitate în întreaga lume. Şi aşa a fost pentru încă 31 de ani, când, la 4 octombrie 2000, ultimul dintre cele aproape 5,4 milioane de Mini clasic a părăsit linia de producţie – tot la Longbridge. Aparţinând BMW Group la acea vreme, marca a lansat, pentru o scurtă perioadă de timp, un model special al automobilului de succes în clasa mică.
Amintirea primului model clasic Mini a fost păstrată şi după relansarea mărcii în 2001. În 2005 a fost prezentată o nouă ediţie a modelului ce purta numele cu o bogată tradiţie. Acel MINI Seven a fost disponibil cu trei variante de motorizare şi dispune de elemente precum noile jante din aliaj uşor, semnalizatoare albe şi dotări high-end de confort, completate cu un pachet de lumini şi stocare, precum şi dotări exclusive de design pentru exterior şi interior. O altă paralelă cu actualul model de design: MINI Seven din 2005 a fost prima variantă de model din generaţie care a avut acoperiş în culoare argintie contrastantă.
Alături de MINI Seven, MINI are o lungă tradiţie de modele speciale cu design individual. Cele mai multe dintre acestea au împrumutat numele unor locaţii legendare din Londra (Ritz, Mayfair, Chelsea, Piccadilly, Park Lane) sau evocau culori (Sky, Red Hot, Jet Black, Rose).