General Motors (GM) a dezvăluit o nouă tehnologie considerată ”revoluţionară” în domeniul bateriilor pentru vehicule electrice (EV), care promite să reducă semnificativ costurile şi să crească profitabilitatea SUV-urilor şi camionetelor electrice de mari dimensiuni, transmite CNBC.
Lună: mai 2025
Tesla a pornit cu stângul în vânzarea SUV-ului său vedetă restilizat
Tesla a lansat noul său Model Y cu finanțări extrem de atractive, inclusiv dobândă zero în unele țări europene, însă cererea SUV-ului său vedetă restilizat este mult sub așteptările investitorilor, care anticipau relansarea vânzărilor. Livrările totale ale Tesla în Europa și în China au continuat să scadă în luna aprilie, iar analiștii consideră că implicarea tot mai vizibilă a lui Elon Musk în politica de extremă dreapta este una dintre cauze, a relatat marți Reuters.
Incertitudinea de pe piața mașinilor electrice din UE persistă, în ciuda creșterii din prima parte a lui 2025
Vânzările de vehicule electrice din Europa au revenit la creștere în acest an, însă analiștii avertizează că turbulențele geopolitice și incertitudinea în materie de reglementare ar putea amenința continuarea acestei direcții.
În SUA autoritățile le-ar putea cere companiilor auto să renunțe la sistemul automat Start-stop al motorului
Lee Zeldin, șeful Agenției americane pentru Protecția Mediului (EPA), a declarat că Administrația Trump ar putea anula regulamentul care promovează sistemele “start-stop”. Într-o postare pe rețeaua X, el a scris: “Tehnologia Start/Stop: în care mașina ta moare la fiecare semafor roșu, astfel încât companiile să obțină un trofeu de participare la combaterea schimbărilor climatice. EPA l-a aprobat, iar toată lumea îl urăște, așa că încercăm să-l remediem”.
Deoarece Fiat 500 electric nu se vinde, Stellantis încearcă să îl salveze cu un motor termic
Stellantis intenţionează să înceapă în noiembrie producţia versiunii hibride a maşinii de oraş Fiat 500, a anunţat luni producătorul auto italo-franco-american. Producția micului model de oraș a avut sincope, deoarece nu a fost cerere așa de mare pentru acest model full electric.
Sindicatul IG Metall anunță debutul unei greve la uzina Ford din Koln
Convertită la producția de mașini electrice și cu planuri mari în această privință, uzina Ford din Koln este nevoită să treacă printr-o reducere de costuri. Sindicatele au anunțat intrarea în grevă.
Nissan concediază 15% din forța sa de muncă, după ce a raportat pierderi anuale de 4,5 miliarde de dolari
Nissan Motor Corp va concedia, pe plan global, aproximativ 15% din forța sa de muncă până în martie 2028, sau 20.000 de angajați, după ce marți producătorul auto nipon a raportat pierderi anuale, în urma scăderii vânzărilor de vehicule în China și alte țări, și a extinderii eforturilor de restructurare, transmit DPA și AP.
Nissan va suspenda activitatea unor fabrici din Japonia, ca parte a eforturilor de restructurare
Producătorul auto nipon Nissan Motor a decis suspendarea operațiunilor la unele fabrici din Japonia, ca parte a eforturilor de restructurare, a anunțat marți publicația de afaceri Nikkei, transmite Reuters.
Nissan anunță concedieri în masă, va da afară 11.000 de angajați pe plan mondial
Nissan a anunțat că va mai renunța la încă 11.000 de angajați pe plan mondial, ca parte a unui plan sever de restructurare care să ducă și la scăderea cheltuielilor. Între 2017 și 2024, vânzările totale ale mărcii nipone au scăzut cu 40%.
Criză la Ford marca americană se confruntă cu un viitor sumbru în Europa, spun experţii
Producătorul auto american Ford se confruntă cu un viitor sumbru în Europa, avertizează Ferdinand Dudenhöffer, directorul Centrului de cercetări auto din Bochum, Germania, transmite DPA.