Vânzările globale de vehicule complet electrice și hibride plug-in au crescut cu 23% în octombrie

Da mai departe!

Un raport al firmei de cercetări de piață Rho Motion arată că vânzările globale de vehicule complet electrice (BEV) și hibride plug-in (PHEV) au crescut cu 23% în octombrie.

Raportul Rho Motion ia în calcul pentru luna octombrie vânzări totale de 1,9 milioane de unități pentru zona mașinilor cu încărcare la priză (BEV + PHEV), valoare corespunzătoare unei creșteri cu 23%. Conform analiștilor Rho Motion, vânzările au fost „impulsionate de cererea puternică pe piețele majore”.

Europa a condus creșterea regională a vehiculelor electrice, cu o cerere puternică în Germania, Franța și Marea Britanie, în timp ce vânzările globale au scăzut după o lună de vârf, iar Uniunea Europeană a aprobat mai multe proiecte privind bateriile.

China este cea mai mare piață auto din lume și reprezintă mai mult de jumătate din vânzările globale de vehicule electrice cu baterii și hibride plug-in. Un detaliu important, oferit de Charles Lester, manager de date la Rho Motion, este legat de faptul că, în China, diferența dintre prețurile vehiculelor electrice și cele cu motor cu ardere internă este mult mai mică decât în alte zone geografice de pe glob.

În America de Nord vânzările de vehicule electrice au scăzut cu 41% după nivelurile record înregistrate în august și septembrie, pe măsură ce cererea a scăzut odată cu expirarea creditului fiscal de 7.500 de dolari, a adăugat Lester. Ca și în Europa, vehiculele electrice cu baterie rămân mult mai scumpe decât modelele comparabile cu motor cu ardere internă, acest lucru contribuind la scăderea bruscă a vânzărilor din octombrie.

Rezumând, vânzările din China au crescut la aproximativ 1,3 milioane de vehicule, cele din Europa au crescut cu 36%, ajungând la 372.786 de unități, în timp ce vânzările din America de Nord au scăzut cu 41%, ajungând la 100.370. Vânzările din restul lumii au crescut cu 37%, ajungând la 141.368 de vehicule.

„În Europa, procentul global al creșterii de la începutul anului și până acum rămâne relativ ridicat și ne așteptăm la vânzări puternice spre sfârșitul anului. Se preconizează că piața auto chineză va înregistra o creștere puternică în noiembrie și decembrie, ajutată de efectul de anticipare, întrucât țara va trece de la o scutire totală a taxei de achiziție la o scutire de doar 50% pentru vehiculele electrice noi”, consideră Charles Lester.

Related posts