UE şi China sunt aproape de un acord privind taxele la importurile de vehicule electrice

Da mai departe!

Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange, preşedintele Comitetului pentru Comerţ al Parlamentului European, transmite Reuters.

„Suntem aproape de un acord: China s-ar putea angaja să ofere maşini electrice în UE la un preţ minim”, a afirmat Bernd Lange la postul german de televiziune n-tv, fără a da detalii.

„Aceasta ar elimina denaturarea concurenţei prind subvenţii incorecte, motivul introducerii taxelor vamale suplimentare”, a adăugat parlamentarul european.

Reprezentanţii UE nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.

În 30 octombrie, Comisia Europeană a anunţat impunerea de taxe vamale suplimentare de până la 45,3% la importurile de vehicule electrice din China, o decizie care a provocat represalii din partea Beijingului.

În pofida intrării în vigoare a taxelor vamale suplimentare, ambele părţi au continuat negocierile pentru a găsi o soluţie, alimentând speranţele că ar putea fi evitată o dispută comercială.

Decizia UE va afecta comerţul Chinei cu Europa, va întârzia pe continent tranziţia spre o energie sustenabilă şi va întârzia progresele în cadrul „eforturilor globale comune de a gestiona schimbările climatice”, susţine Ministerul Comerţului de la Beijing.

Related posts