Gigantul auto mondial Toyota a anunţat joi suspendarea „până la noi ordine” a producţiei în Rusia cu începere de vineri, precum şi a importurilor în ţară, invocând „întreruperile în lanţul de aprovizionare” legate de conflictul ruso-ucrainean, transmite AFP.
Uzina sa din Sankt Petersburg a produs anul trecut 80.000 de vehicule, în principal pentru piaţa locală, şi are „aproximativ 2.600 de angajaţi”, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt de la Toyota, ale cărei vânzări în Rusia sunt marginale la scara grupului.
„Întreruperile în lanţul de aprovizionare” la care se referă grupul într-un comunicat sunt legate de invadarea Ucrainei de către Moscova şi de sancţiunile internaţionale care au căzut de atunci asupra Rusiei, a confirmat purtătoarea de cuvânt.
Toyota a declarat în comunicatul său că „urmăreşte evoluţiile în curs din Ucraina cu îngrijorare mare pentru siguranţa populaţiei ucrainene” şi „sperând o revenire la pace cât mai curând posibil”.
„Fiind o companie cu operaţiuni în Ucraina şi Rusia, prioritatea noastră în gestionarea acestei crize este să asigurăm securitatea tuturor membrilor echipei noastre, a personalului din vânzări şi a partenerilor din lanţul de aprovizionare”, a adăugat grupul.
„Celelalte operaţiuni de producţie şi vânzări din restul Europei nu sunt afectate”, a precizat acesta.
Alţi producători auto japonezi, printre care Honda şi Mazda, au oprit temporar exportul de vehicule sau piese în Rusia din cauza sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei, potrivit media locale.
O purtătoare de cuvânt a Nissan, grup cu o uzină la Sankt Petersburg, a declarat joi pentru AFP că producţia acesteia continuă pentru moment, „urmărind îndeaproape” evoluţia situaţiei.