Uzina de producţie ar putea include producţia internă de baterii, a anunţat duminică grupul japonez de presă Nikkei, conform Reuters. Proiectul ar putea fi una dintre cele mai mari investiţii ale Honda.
Etichetă: Honda
SUA: Vânzările de vehicule noi au crescut cu 12% anul trecut, în pofida preţurilor ridicate şi a majorării dobânzilor
Afectaţi de preţurile ridicate, majorarea dobânzilor, grevele din sectorul auto şi deficitul de cipuri, consumatorii din Statele Unite au cumpărat totuşi 15,6 milioane de vehicule noi anul trecut, un avans de 12% faţă de 2022 şi cea mai mare creştere din mai mult de un deceniu, transmite AP.
Cinci companii auto din Japonia împreună cu șapte producători de electronice au fondat o alianță strategică pentru semiconductori
Cei mai mari constructori auto din Japonia, în frunte cu Toyota și Nissan, s-au aliat cu Panasonic, Denso și alte șase companii producătoare de semiconductori și anunță investiții în cercetare și dezvoltare de semiconductori de înaltă performanță destinați automobilelor, într-o alianță strategică fără precedent în industria auto.
Marii producători auto japonezi vor investi peste 4 miliarde de dolari în Thailanda, în cinci ani
Principalii producători auto japonezi vor investi 150 de miliarde de bahţi (4,34 miliarde de dolari) în Thailanda, în următorii cinci ani, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului thailandez, sprijinind tranziţia ţării din Asia de Sud-Est către fabricarea de vehicule electrice, transmite Reuters.
Honda Civic e:HEV – un pic de sport nu strică!
Honda Civic a primit o nouă generație. Compacta cu sistem de propulsie e:HEV a primit un tratament sportiv în acest an, formă în care vine la testele Autoreport.ro.
Honda recheamă de pe piaţa americană anumite vehicule Accord şi HR-V, din cauza lipsei unei piese la centurile de siguranţă
Honda recheamă de pe piaţa americană anumite vehicule Accord şi HR-V, modele ale anilor 2023-2024, din cauza unei piese lipsă în pretensionatoarele centurilor de siguranţă din faţă, care ar putea creşte riscurile de rănire în timpul unui accident, transmite CNBC.
Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2023 debutează, marţi, la Romexpo, este un salon local, mai mult al dealerilor decât al importatorilor
Ediţia cu numărul 20 a Salonului Auto Bucureşti (SAB)& Accesorii debutează, marţi, la Centrul Expoziţional Romexpo, iar timp de şase zile (10-15 octombrie) în Pavilionul B2 şi în zona exterioară adiacentă Romexpo vor fi expuse premiere auto, modele concept şi o parte dintre noutăţile sezonului 2023 – 2024. Este un salon cu puține premiere, iar exclusivitățile lipsesc cu desăvârșire.
BYD surclasează VW, Toyota și Honda pe piața din China
Mărcile auto istorice reușescă să-și păstreze o poziție onorabilă pe piața chineză de automobile, chiar dacă ofensiva brandurilor locale este din ce în ce mai agresivă. BYD este deja de mai mult timp liderul pieței, însă mărcile europene și japoneze nu renunță la luptă.
BMW, Ford și Honda vor să creeze o platformă unică pentru transformarea mașinilor electrice în prosumatori
BMW Group, Ford Motor și Honda au ajuns la un acord pentru crearea unei platforme „care să deblocheze întregul potențial al tehnologiei automobilelor electrice”. Platforma ar urma să conecteze companiile de energie cu proprietarii de automobile electrice, pentru a înlesni livrarea de curent electric din postura de prosumator.
Honda Motor a realizat o creştere de 78% a profitului trimestrial, stimulată de creşterea vânzărilor
Compania auto japoneză Honda Motor a raportat miercuri o creştere cu 78% a profitului trimestrial, stimulata de vânzările mai mari, in special pe piaţa nord-americană, şi de un yen mai slab, transmite Reuters.