La finele anului trecut, compania brașoveană Allview a intrat și pe piața auto prin lansarea unui SUV premium electric – modelul Skywell ET 5, importat din China. Prețul de comercializare în momentul lansării pornea de la 39.980 euro, cu TVA, fiind disponibil prin Programul Rabla Plus, sau în leasing de la 499 euro/lună.
În decembrie 2021, Visual Fan preconiza, prin lansarea acestei linii de business, o creștere a cifrei de afaceri la nivelul grupului, cu 10%, până la finalul anului 2022. Însă, vânzările nu au fost conform așteptărilor.
”Am intrat pe piața vehiculelor electrice cu un SUV premium, pentru care procesul de cumpărare este mai îndelungat, mai ales în condițiile actuale de aprovizionare a componentelor care au adus creșteri ale prețurilor mașinilor electrice în toata tara. Putem spune că nivelul vânzărilor este sub previziunilor noastre, dar este o piață nouă pentru noi și suntem la început de drum în acest domeniu cu un potențial mare de vânzare”, explică antreprenorul, care a adăugat că, în perioada următoare, va mai deschide un showroom în țară, pe lângă cel din București.
”Pe primele opt luni ale anului, piața auto România a înregistrat o creștere totală de 5,2%, iar creșterea pe segmentul de automobile electrice a fost de 89,3%, ceea ce înseamnă un interes ridicat din partea românilor, în întâmpinarea căruia dorim să venim și cu mașini din alte categorii și având în desfășurare un plan în acest sens”, a declarat CEO-ul Lucian Peticilă, CEO-ul companiei din Brașov.