Sute de angajaţi care produc maşini Maserati în Italia vor avea program redus pentru tot restul anului ca urmare a tranziţiei la modele noi

Da mai departe!

Sute de lucrători care produc maşini Maserati la uzina Mirafiori din oraşul Torino, din nordul Italiei, vor avea contracte cu program redus pentru restul anului, ca urmare a tranziţiei la modele noi, au declarat miercuri sindicatele, citate de Reuters.

Modificările vor afecta maximum 968 de muncitori de pe linia Maserati de la uzina deţinută de producătorul auto Stellantis şi sunt rezultatul tranziţiei la modele noi, au spus sindicatele.

Astfel de contracte sunt introduse în Italia atunci când producţia scade şi înseamnă o reducere a salariilor în schimbul lucrului cu fracţiune de normă.

Luigi Paone, secretarul general al sindicatului Uilm din Torino, a declarat că ”situaţia devine din ce în ce mai complicată pentru lucrătorii din sectorul auto” din oraş.

Stellantis a confirmat planurile pentru muncitorii de la Maserati.

Grupul şi-a redu deja şi-a redus operaţiunile la fabrica Mirafiori din februarie, din cauza cererii slabe pentru maşina sa mică Fiat 500, complet electrică.

Related posts