Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) l-a ales vineri pe Luca de Meo, directorul general al grupului Renault, ca preşedinte al ACEA din 2023, a informat într-un comunicat organizaţia care reprezintă interesele industriei auto europene.
De la 1 ianuarie, Luca de Meo va prelua funcţia de preşedinte de la directorul general al BMW, Oliver Zipse, care a deţinut această poziţie în ultimii doi ani.
„Aceşti ultimi ani au fost marcaţi de pandemie, de perturbările din lanţurile de aprovizionare, de războiul din Ucraina şi de criza din energie – toate acestea având un impact semnificativ asupra industriei auto. Cu toate acestea, industria auto europeană şi-a dovedit rezistenţa într-o perioadă extrem de volatilă. În acelaşi timp, suntem prudenţi faţă de supra-reglementarea sectorului auto şi cerem ca neutralitatea tehnologică să fie baza competitivităţii UE”, a declarat Zipse.
La rândul său, Luca de Meo a afirmat că într-o perspectivă viitoare, Europa trebuie să implementeze urgent politici care să sprijine deplin obiectivul decarbonizării şi să permită să facă faţă concurenţei în creştere pe plan global. „ACEA va continua să susţină un echilibru între ceea ce este bine pentru mediu, ceea ce este bine pentru economia europeană şi ceea ce este bine pentru societate”, a spus el.
Preşedintele ACEA este ales pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînnoirii, de către directorii generali ai companiilor membre – producătorii importanţi de automobile, vehicule comerciale, camioane şi autobuze – cu sediul în Europa.
Principalele pieţe europene sunt: Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania.
În sectorul auto din UE sunt 12,7 milioane de angajaţi (direct şi indirect), reprezentând 6,6% din toate locurile de muncă din blocul comunitar. De asemenea, 11,5% din locurile de muncă din industria UE – aproximativ 3,5 milioane – sunt în sectorul auto.