Noul Tarraco marchează intrarea SEAT pe segmentul SUV-urilor mari. Modelul, disponibil și într-o versiune cu șapte locuri, completează oferta mărcii pe segmentul SUV după lansarea Ateca și Arona în 2018. Tarraco incorporează cele mai noi tehnologii gândite de specialiștii grupului Volkswagen. Testele de siguranță EuroNCAP au dovedit că noul Tarraco are alura unui lider obținând cel mai bun punctaj la capitolul protecția pasagerilor și a pietonilor și note foarte bune pentru sistemele de asistență din dotare.
Modelul este disponibil începând de azi la toți distribuitorii mărcii din România, cu un preț de pornire de 26.754 de euro (inclusiv TVA).
„Al treilea SUV de la SEAT demonstrează că producătorul iberic face pași importanți pe un segment de piață foarte dinamic, propunând modele care reflectă evoluția tehnologică a pieței, dar care reușesc să păstreze și o notă de design specifică mărcii”, a declarat Brent Valmar, director general Porsche România.
„Etapa de prevânzări pentru noul Tarraco ne-a demonstrat că produsul convinge și răspunde foarte bine unor nevoi specifice ale clienților. Modelul este voluminos, are un design aparte și dispune de o tehnologie cât se poate de avansată. Clienții din România vor regăsi în această mașină nivelul de calitate visat, siguranță sporită, dar și un preț atractiv”, a declarat Horațiu Moldovan, director marcă SEAT.
Noul SEAT Tarraco este conceput pentru şoferii care au nevoie de un automobil cu 5 sau 7 locuri, dar care apreciază un design care îmbină eleganţa încrezătoare și alura sportivă. Acest echilibru este vizibil în ambele linii de echipare: Style şi Xcellence.
Cel mai mare SUV din potofoliul SEAT incorporează tehnologii de ultimă oră dezvoltate de Grupul Volkswagen fiind realizat pe arhitectura platformei MQB-A, cu ampatament lung. Dimensiunile mari au inspirat echipa de design să găsească un echilibru între estetică şi caracterul practic. Tarraco are o lungime de 4.735 mm şi o înălţime de 1.658 mm, oferind un interior spațios şi un exterior impunător. Cu toate acestea, imaginea de ansamblu este marcată de sinteza dintre agilitate și robusteţe.
Numele Tarraco este inspirat de vechiul nume al orașul mediteranean Tarragona, centru istoric și cultural, în care memoria plină de sensuri a timpurilor vechi se îmbină perfect cu spiritul tânăr, eficient și aventuros. Cel mai nou model dezvoltat de SEAT în Martorell (Barcelona) şi produs în Wolfsburg (Germania) este „fratele mai mare” al modelelor Ateca şi Arona. Ce atrage atenția în primul rând atenția asupra sa este faptul că modelul îmbină cu succes tehnologia de ultimă oră cu manevrabilitatea agilă, caracterul practic cu designul elegant şi sportiv.
Tarraco va fi disponibil în România în două variante de motoare pe benzină: un motor cu patru cilindri 1,5 TSI de 150 CP, cu transmisie manuală cu şase trepte şi tracţiune faţă, precum şi un motor de 2,0 litri, de 190 CP, cu transmisie automată DSG cu şapte trepte şi tracţiune integrală 4Drive. De asemenea, sunt disponibile două motoare diesel, ambele 2,0 TDI, cu puteri de 150 CP şi 190 CP. Versiunea de 150 CP poate fi combinată cu tracţiune faţă sau integrală, cu transmisie manuală cu şase trepte sau automată DSG cu şapte trepte şi tracţiune integrală 4Drive. Versiunea mai puternică este oferită exclusiv cu tracţiune 4Drive şi cu transmisie automată DSG cu şapte trepte. Ulterior, SEAT Tarraco va fi disponibil şi cu alte opţiuni pentru trenul de rulare.
Toate motoarele dispun de injecție directă, supraalimentare cu turbină şi tehnologie start-stop şi oferă puteri între 150 CP şi 190 CP.
Sistemele de asistență consacrate, Lane Assist şi Front Assist, inclusiv funcţia de detectare a bicicliştilor şi pietonilor sunt incluse în dotarea standard în Europa, iar sistemele Blind Spot Detection, Traffic Sign Recognition, Traffic Jam Assist, Adaptive Cruise Control, Light Assist şi Emergency Assist sunt oferite ca dotări opționale. SEAT Tarraco ridică standardul în materie de siguranţă, beneficiind de dotări precum Emergency Call, Pre-crash Assist şi Rollover Detection.
Tehnologia de iluminare este un aspect important pentru modelul Tarraco. SUV-ul foloseşte, ca dotare standard, exclusiv tehnologie LED atât la exterior, cât şi în şi interior şi pentru ambele linii de echipare, Xcellence şi Style, ceea ce a conferit designerilor mai multă libertate creativă, iar clienţilor o lumină de mai bună calitate.
SEAT Tarraco va fi disponibil în România în opt variante de culori exterioare: Dark Camouflage, Alb Oryx, Argintiu Reflex, Albastru Atlantic, Gri Indium, Bej Titanium, Negru Deep şi Gri Urano.
La interior modelul Tarraco dispune de afişaj Digital Cockpit de 10,25″, care transmite şoferului toate informaţiile importante, precum şi ecran HMI de mari dimensiuni, prin intermediul căruia ocupanţii pot accesa numeroasele opţiuni de conectivitate oferite de SEAT. De asemenea, în privinţa sistemelor de infotainment, Tarraco va fi primul SEAT care va permite controlul prin intermediul gesturilor, când este echipat cu sistemul Navigation Plus cu ecran de 8″.