România a reușit să iasă din plutonul țărilor codașe la starea rețelelor de încărcare a automobilelor electrice din Europa, condus de Lituania de această dată, și are un procent bun de mașini electrice în totalul vânzărilor de autoturisme noi, respectiv 7,3%, o pondere mai mare decât Grecia sau Ungaria și aproape de cea înregistrată în Spania. Este însă la mare distanță de liderii Danemarca, Finlanda (peste 30%), Olanda, Germania (peste 20%), ca să nu mai vorbim despre Suedia (45%).
În același timp, infrastructura de încărcare a acestor automobile electrice s-a dezvoltat ceva mai mult decât în alte state europene, dar mult mai încet decât au crescut vânzările de automobile cu propulsie electrică. În România există 1,7 puncte de încărcare la fiecare 100 de km, o valoare scăzută, dar mult mai mare decât cea din țările codașe: Lituania, Grecia, Cipru, Estonia și Polonia, care nu ajung nici măcar la un punct de încărcare la 100 km de drum, conform Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). România se află doar pe locul 8 în rândul țărilor cu rețea de încărcare slab dezvoltată, însă acest lucru ar putea fi îmbunătățit prin investițiile autorităților.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat la Mioveni, în cadrul unei vizite în care s-a întâlnit cu șefii Renault Group, că vor fi instalate peste 30.000 de puncte de încărcare, cu ajutorul finanțărilor europene prin PNRR. Cele mai bine dezvoltate țări din UE, din punctul de vedere al rețelelor de încărcare a automobilelor electrice, sunt Olanda, cu 64,3 puncte la fiecare 100 km, și Luxemburg, cu 58/100 km. O situație oarecum pardoxală este în Suedia, o țară cu o pondere foarte mare a vânzărilor de vehicule electrice dar cu numai 12 puncte la 100 km de drum. Cu excepția a cinci state europene, în nicio altă țară din Europa nu se depășește un prag de 10 puncte de încărcare la 100 km de drum.
Cea mai proastă situație, dacă analizăm din punct de vedere al suprafeței raportat la numărul de stații de încărcare, este în Polonia, o țară foarte mare, cu o piață auto dezvoltată, dar care nu pune preț pe vânzările de automobile electrice și nici pe investițiile în puncte de încărcare.
ACEA încearcă să determine autoritățile europene să stimuleze investițiile în stații de încărcare și în special în stații de 22 kW, care permit o încărcare rapidă a bateriilor. Industria auto avertizează de mai mult timp că trecerea la propulsia electrică, impusă de UE, nu va putea fi susținută fără o rețea de încărcare corect dimensionată. „Dacă vrem să convingem cetățenii din Europa să treacă la e-mobilitate în deceniul următor, încărcarea acestor automobile trebuie să fie la fel de simplă ca alimentarea cu carburanți astăzi”, a declarat Sigrid de Vries, director general ACEA.