Renault doreşte să atragă alţi investitori în divizia sa de vehicule electrice Ampere şi la marca sport premium Alpine, a declarat joi directorul general Luca de Meo, citat de Reuters.
Întrucât industria auto vrea să se extindă dincolo de motoarele cu ardere internă şi cererea pentru conectivitate auto în creştere, ambele necesitând investiţii masive, Renault construieşte parteneriate tehnologice şi financiare dincolo de alianţa sa istorică cu Nissan.
”Explorăm posibilitatea de a implica şi alţi investitori strategici în Ampere, dincolo de Qualcomm (Technologies)”, a declarat Luca de Meo la adunarea generală anuală a Renault.
Nissan şi Mitsubishi au indicat că ar putea investi în unitatea de vehicule electrice, care ar putea deveni publică încă din acest an, dacă condiţiile pieţei o permit.
Producătorul american de semiconductori Qualcomm a spus deja că va investi.
Surse au spus că unitatea ar putea fi evaluată până la 10 miliarde de euro.
BNP Paribas, Goldman Sachs şi JPMorgan se numără printre băncile de investiţii care urmează să lucreze la listarea planificată, a declarat o sursă pentru Reuters, luna trecută.
Între timp, Renault lucrează la două modele Alpine pentru piaţa din SUA şi, eventual, cea chineză, a adăugat de Meo.
Alpine, marca Renault de maşini sport de înaltă performanţă, care furnizează şi o echipă de curse de Formula 1, şi-a crescut veniturile cu o treime anul trecut, vânzând puţin peste 3.500 de maşini.
Marca istorică Alpine a fost campioană mondială la raliuri în 1973.
De Meo a spus miercuri că Alpine ar putea fi listată, dar că o IPO nu este pe ordinea de zi deocamdată. O zi a pieţei de capital pentru Ampere va fi organizată în lunile următoare, a spus de Meo acţionarilor.