Producătorul german de scaune auto Recaro Automotive, care este furnizor pentru branduri precum BMW, Ford și Volkswagen, a cerut intrarea în faliment, scrie Autocar UK.
Pasionații de mașini, în special sport, știu cu siguranță ce înseamnă Recaro. În 1965, compania cu sediul în Kircheim unter Teck (Germania), a prezentat primul său scaun auto, caracterizat printr-un suport lateral ferm și o ergonomie aproape fără cusur. Doi ani mai târziu urma primul scaun sport care, ulterior, a fost asociat de mulți chiar cu marca germană.
Ei bine, conform presei germane, Recaro Automotive, companie deținută acum de fondul de investiții american Raven Acquisitions, care a preluat afacerea în 2020 de la producătorul de scaune Adient, se află în insolvență. Este important de menționat că în această situație se găsește doar Recaro Automotive, companie producătoare de scaune auto și sport, în timp ce divizia care produce scaune pentru avioane sau gaming are propiul destin, neafectat de problemele industriei producătoare de mașini și componente, sub conducerea Recaro Holding.
Deși, la preluarea din 2020, fondul american de investiții nota că noua structură a companiei va permite Recaro Automotive să se concentreze mai bine asupra activității sale de bază – scaunele de performanță, ergonomice și cu aplicații speciale -, transformarea nu pare să fi avut succes, firma înregistrând în continuare pierderi însemnate.
Rapoartele locale sugerează că angajații nu au fost informați cu privire la intrarea în faliment.
Sindicatul IG Metall a declarat că în prezent nu este clar ce înseamnă insolvența pentru cei 215 lucrători de la fabrica din Kircheim unter Teck și a solicitat transparență din partea conducerii Recaro.