Prima de casare acordată în programul Rabla Clasic, majorată în 2023, apare și Rabla Local

Da mai departe!

Prima acordată pentru casarea unui autovehicul vechi în programul Rabla Clasic va fi majorată pentru anul 2023 cu 15%, potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna. ”Avem bugetul pregătit pentru a sigura o creștere cu 15% a primei de casare”, a anunțat ministrul Mediului, care a precizat că majorarea a fost discutată cu conducerea Uzinei Dacia de către premierul Ciucă.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunţat marţi, în deschiderea şedinţei de Guvern, că pregăteşte programele Rabla Clasic, Rabla Plus şi Rabla Local, el afirmând că anul trecut s-a redus numărul de maşini second-hand pentru prima dată după mulţi ani şi că Guvernul şi-a asumat că va scoate peste 250.000 de maşini vechi din circulaţie, iar ţinta va fi atinsă la finalul acestui an. Ministrul a mai spus că a crescut numărul de maşini noi înmatriculate, a crescut exponenţial numărul de maşini electrice, astfel că anul trecut s-au constatat evoluţii absolut pozitive pe piaţa auto din România. Avem bugetul pentru a asigura o creştere cu 15% a primei de casare, a arătat Tanczos Barna.

”Aveţi posibilitatea ca până săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, să veniţi cu o informare legată de modul în care putem să continuăm programul Rabla şi dacă existyă, de asemenea, posibilităţi pentru modificarea în bine a acestor programe” a spus premierul Nicolae Ciucă. Ministrul mediului a anunţat că ”a început pregătirea programelor Rabla Clasic, Rabla Plus şi Rabla Local”.

Tanczos Barna a afirmat că în cazul Programului Rabla Clasic, care oferă acel bonus pentru casarea maşinilor vechi şi posibilitatea cumpărării de maşini clasice, noi, au bugetul pentru a asigura o creştere cu 15% a primei de casare.

”Aşa cum şi dvs aţi discutat la Dacia, cu ocazia vizitei pe care aţi efectuat-o, avem bugetul pentru a oferi acest sprijin majorat în 2023. În acelaşi timp, creştem bugetul pentru maşinile electrice. Conform discuţiilor cu producătorii dee mărci auto, am stabilit atunci un program care oferă predictibilitate şi o evoluţie predictibilă în timp. Am stabilit cu dânşii acum doi ani, pe 4 ani, un program care ajută atât sectorul cât şi cetăţenii în mod special, pentru schimbarea autoturismelor vechi. Anul trecut s-au constatat evoluţii absolut pozitive pe piaţa auto din România, a crescut numărul de maşini noi înmatriculate, a crescut exponenţial numărul de maşini electrice, datorită programelor derulate prin AFM, s-a redus numărul de maşini second-hand pentru prima dată după mulţi ani, deci parcul auto din România se întinereşte”, a spus ministrul Mediului.

Tanczos Barna a arătat că ”am putea spune că la sfârşitul anului 2023 bifăm inclusiv obligaţia din PNRR”. ”Ne-am asumat că vom scoate peste 25.000 de maşini vechi din circulaţie, cred că la sfârşitul anului 2023 deja ţinta pentru 26 va fi atinsă”.

Anul trecut, pentru Rabla Clasic prima de casare a fost de 6.000 de lei, respectiv 9.000 de lei în cazul predării a două autovehicule uzate. De asemenea, ministrul Mediului a reluat promisiunea ca bugetul pentru Rabla Plus, destinată subnvenționării autovehiculelor elctrice, să fie majorat anul acesta.

Related posts