Noul Porsche 911 Turbo S: configurația aerodinamică ideală pentru fiecare situație de conducere

Da mai departe!

Noul Porsche 911 Turbo S a devenit mai puternic, dinamic și mai confortabil ca niciodată. Modelul aduce în prmeieră absolută un record în aero-dinamica adaptivă, pe care Porsche a îmbunătățit-o și mai mult în flagship-ul său 911.

Porsche Active Aerodynamics (PAA) adaptează caracteristicile aerodinamice ale vehiculului chiar mai precis la situația specifică de condus, la viteză și la modul de conducere selectat. PAA a apărut în premieră mondială la generația anterioară a modelului 911 Turbo, cel lansat în 2014. Toate gamele de modele, de la 718 până la Panamera și Taycan dispun acum de elemente noi de aerodinamică.
„Nicio altă mașină sport nu reacționează la diferite situații cu o asemenea flexibilitate aerodinamică precum noul 911 Turbo S. Ca ingineri specializați în aerodinamică, ne confruntăm de obicei cu o dilemă: un coeficient de tracțiune scăzut este de dorit pentru viteză maximă și consum redus, în timp ce o forță deportantă mare ajută la dinamica de conducere. Însă cele două caracteristici se află în contradicție”, explică dr. Thomas Wiegand, șeful Cercetării și Dezvoltării Aerodinamice la Porsche. „PAA rezolvă conflictele dintre aceste obiective aerodinamice opuse. Extinderea considerabilă a sistemului inteligent în 911 Turbo S face posibilă acoperirea unei game mult mai largi de configurații aerodinamice pentru o dinamică optimă de conducere și o tracțiune minimă. Mai mult decât atât, există un potențial crescut pentru ca elementele aerodinamice să răspundă cerințelor specifice de dinamică de condus în fiecare situație dată.”

Clapetele active de răcire cu aer sunt noi. Împreună cu lamelele variabile ale spoilerului frontal, precum și cu aripa posterioară care se extinde și se înclină, noul vârf de gamă oferă, așadar, trei componente aerodinamice active. În plus față de configurațiile aerodinamice de bază ale 911 Turbo, și anume PAA Speed și PAA Performance, acesta permite acum realizarea unei configurații Eco. PAA a fost extins, de asemenea, pentru a include o funcție Wet Mode, care deplasează echilibrul aerodinamic spre puntea spate pentru o stabilitate mai mare la condus, în condiții de drum umed, precum și funcția de frână de aer, care produce o tracțiune mai mare și forță mai mare în caz de frânare completă la viteză mare și, prin urmare, scurtează distanța de frânare și asigură o stabilitate mai mare la condus.
PAA este, de asemenea, utilizat pentru adaptarea la fluxul de aer format în jurul automobilului, atunci când acoperișul glisant sau capota este strânsă. Aceasta înseamnă că există un total de opt configurații aerodinamice diferite, care sunt descrise fiecare printr-o combinație specifică a componentelor aerodinamice active.
Îmbunătățirile nu au vizat doar adaptarea la cerințele specifice modurilor de condus, ci și în ceea ce privește proprietățile aerodinamice în sine: spoilerul frontal activ recent proiectat și aripa din spate au mărit forța deportantă cu 15% pentru a garanta stabilitatea și dinamica sporită la viteze mai mari. Forța deportantă maximă în poziția Performance (cu modul Sport Plus activat) este de aproximativ 170 kg. Coeficientul de tracțiune (cd) al modelului 911 Turbo S variază în funcție de setarea aerodinamică. Cea mai eficientă configurație cu valoarea cd minimă de 0,33 se obține cu clapetele închise și spoilere frontale și spate retrase.
Clapete de răcire: reglabile continuu

Clapeta de răcire controlată, recent creată, permite o rezistență mai mică la condus și, astfel, un consum de combustibil mai redus. Clapetele sunt amplasate în prizele de aer dreapta și stânga ale șorțului frontal. Sunt reglabile continuu și controlează debitul de aer de răcire din radiatoare.

Un sistem inteligent de gestionare a energiei asigură realizarea unui echilibru între nevoia curentă de răcire, energia electrică necesară pentru funcționarea ventilatorului radiatorului și beneficiul aerodinamic al clapetelor de răcire. Drept urmare, clapele de răcire sunt închise, pe cât posibil, de la o viteză de 70 km/h. Astfel se obține un consum eficient la utilizarea zilnică.

De la o viteză de 150 km/h în sus, clapetele se deschid liniar pentru a realiza un echilibru aerodinamic optim la viteză mare. De asemenea, se acordă prioritate dinamicii de conducere, clapetele de răcire fiind, astfel, deschise atunci când modurile de conducere Sport, Sport Plus și Wet sunt active și când Porsche Stability Management (PSM) este dezactivat sau s-a apăsat pe butonul spoilerului.

Spoilerul frontal: acționarea pneumatică a segmentelor individuale

Spoilerul frontal activ al modelului 911 Turbo a fost îmbunătățit semnificativ. Aria sa de eficiență aerodinamică a crescut comparativ cu a precursorului său. Extensia și retragerea pot avea loc acum într-un timp mai scurt, cu o presiune mai mică. Trei segmente pot fi activate separat cu ajutorul actuatoarelor. Cele două actuatoare exterioare funcționează întotdeauna în mod sincron. Spoilerul frontal este confecționat dintr-un plastic flexibil (elastomer) și, prin urmare, poate fi rotit astfel încât segmentul din mijloc să poată fi retras sau extins atunci când segmentele exterioare sunt extinse.

Există mai multe posibilități de ajustare:

În poziția de bază, buza spoilerului este retrasă complet și este fixată în poziție prin preîncărcarea elastomerului și prin magneți situați pe partea inferioară a caroseriei automobilului.

În poziția Speed, se extind doar cele două elemente exterioare ale buzei spoilerului. Prin urmare, se direcționează mai mult aer în jurul automobilului și se reduce ridicarea punții față.

În poziția Performance, toate cele trei segmente ale buzei sunt extinse. Această poziție oferă o aerodinamică orientată spre performanță, cu maximum posibil de forță deportantă pe puntea față. În această poziție, logo-ul „911 turbo S” în relief este, de asemenea, vizibil în mijlocul buzei spoilerului.

Unitatea de control și compresorul de aer sunt instalate pe partea laterală a portbagajului. Modulul pneumatic este mai compact decât în cazul predecesorului. Portbagajul are, așadar, o capacitate de trei litri. Buza variabilă a spoilerului frontal crește, de asemenea, unghiul de înclinare din față și contribuie la o mai bună utilizare zilnică: garda la sol este mai ridicată în poziția de bază și, prin urmare, este potrivită pentru manevre de parcare sau de trecut peste limitatoarele de viteză de pe stradă.

Eleronul spate: acum cu și mai multe funcții

Pentru eleronul spate s-au folosit principiile construcțiilor ușoare: caracteristică distinctivă a modelelor Turbo, eleronul spate cântărește cu 440 de grame mai puțin decât componenta similară a modelului precedent, dar are o suprafață efectivă cu opt la sută mai mare. Baza eleronului este un miez de spumă cu inserții de ranforsare. Structura este formată dintr-o parte superioară cu două straturi de plastic ranforsat cu fibră de carbon (țesătură CFRP biaxială) și o parte inferioară cu un strat de plastic armat cu fibre de sticlă (țesătură GFRP triaxială). Reglarea electrică a eleronului – care poate fi extins și înclinat – se realizează în principal în funcție de viteza și modul de conducere selectat.

În funcție de modurile de conducere, acum există poziții suplimentare, precum și pozițiile familiare Speed și Performance:

• Poziția Eco cu eleronul retras este acum disponibilă pe o plajă mai extinsă de viteze, astfel încât vehiculul să poată fi condus cu tracțiune minimă.
• Poziția Performance II, cu un unghi de atac redus, pentru viteze de peste 260 km/h reduce tracțiunea și scade sarcina pe anvelopele de pe puntea spate: acest lucru a făcut posibilă evitarea creșterii presiunii în pneuri. Avantajul acestor măsuri este potențialul ridicat al anvelopelor ca dinamică longitudinală și laterală pentru performanțele mai bune de conducere și în special pentru funcționarea în regim sportiv, pe circuit. Utilitatea zilnică și confortul la volan beneficiază și ele de pe urma presiunii adaptabile a anvelopelor.
• În a doua nouă poziție a eleronului – Wet, eleronul este bine extins, dar încă nu este înclinat. În combinație cu buza spoilerului frontal complet retrasă, echilibrul aero-dinamic este deplasat către puntea spate atunci când este activat modul Wet. Rezultatul este o stabilitate mai mare în partea din spate și la volan și o siguranță mai mare pe suprafețele umede ale drumului.

Noile funcții: modul Wet și frâna de aer

Cu noul mod Wet, accentul este pus pe stabilitatea conducerii în condiții de umiditate. Dacă senzorii echipați ca standard în carcasele roților din față detectează o suprafață rutieră umedă semnificativ de lungă, datorită stropilor pulverizați de pe roțile care se învârt, un mesaj corespunzător îi apare șoferului pe bord. Șoferul poate atunci să activeze manual modul Wet, cu ajutorul unui comutator rotativ pe volan. Pe lângă adaptarea descrisă mai sus a componentelor aerodinamice, toate sistemele de control relevante sunt, de asemenea, setate la stabilitate maximă.

Noua funcție – frâna de aer – este activată automat în cazul frânării complete de la viteze mari. Spoilerul frontal și eleronul spate sunt apoi mutate în poziția de Performance. Tracțiunea mai mare și forța deportantă mai mare pot reduce distanța de frânare. Stabilitatea la volan este îmbunătățită și în timpul frânării.

Strategia de control: acoperirea unei game aerodinamice extinse

Configurațiile disponibile, pe scurt:

Porsche Active Aerodynamics (PAA) Spoiler față Eleron spate
 Poziție/  funcție  Mod de condus  Viteză  Elemente exterioare  Element central  Extindere  Înclinație
 Poziția de bază/ Eco retras  retras  0
 Viteza  Normal  de la180 km/h  extins  retras  Medie spre mare  0
 Sport   de la 120 km/h
 Performance I  Sport Plus  de la 15 km/h extins  mare  mare
 Performance II  Sport Plus  de la 260 km/h extins  mare  medie
 Wet  Wet   de la15 km/h retras  mare  0
 Frână de aer extins  mare  mare

Strategia de control PAA cu butonul spoiler este la fel ca în modul Sport Plus.
Pe lângă pozițiile de bază explicate mai sus, PAA reacționează și la deschiderea acoperișului culisant sau a capotei. Prin urmare, se face o distincție între șapte poziții ale spoilerului spate. Diferitele variante de echipate sunt, și ele, luate în considerare în configurațiile individuale. Strategia de control funcționează și dacă mașina este un Coupé sau un Cabriolet și dacă un pachet Sport Design care generează contururi diferite ale caroseriei este instalat în față și în spate.
Inovațiile aerodinamice ale Porsche
Porsche a îmbunătățit continuu aerodinamica 911 de la o generație la alta. Producătorul de mașini sport a stabilit, de asemenea, standardele în ce privește aerodinamica, în multe cazuri. Iată cele mai importante repere:
• Încă din 1971, Porsche a montat primul spoiler frontal pe 911 S. Acest lucru a accelerat parcursul fluxului de aer pe sub automobil și a direcționat o parte a aerului pe părțile laterale, reducând astfel ridicarea punții față.
• În 1972, s-a lansat o nouă etapă în dezvoltarea aerodinamică cu Carrera RS 2.7, o mașină proiectată pentru motorsport: aceasta nu era echipată doar cu spoiler frontal jos, ci avea un eleron distinct deasupra portbagajului – legendara „coadă de rață”.
• Primul 911 Turbo și-a sărbătorit premiera în 1975. O caracteristică distinctivă a fost eleronul mare spate, fix, cu o carcasă neagră din poliuretan (PU).
• Primul model cu un eleron spate extensibil electric a debutat în 1989: 911 Carrera 4 din seria modelului 964. Acesta a fost primul pas în aerodinamica adaptabilă.
• În 2014, Porsche a prezentat 911 Turbo cu aerodinamică adaptabilă. Spoilerele din față și din spate s-au extins aici în funcție de viteză și modul de conducere.

 

Related posts