Ministerul Economiei are în vedere elaborarea unor politici publice pentru dezvoltarea sectorului maşinilor electrice şi hibrid în România, susţine ministrul de resort, Florin Spătaru. Nu este prima dată când Guvernul României încearcă să atragă noi investitori în industria auto, o astfel de ocazie fiind ratată acum câțiva ani, atunci când grupul Daimler a ales Ungaria pentru o nouă fabrică.
Acesta s-a întâlnit joi cu reprezentanţii Ford Romania pentru a discuta despre dinamica dezvoltării industriei auto la nivel european şi despre criza semiconductorilor şi dependenţa de materiale critice cu care Europa se confruntă în prezent.
„Împinse de nevoia de a implementa o tranziţie rapidă către zero emisii de dioxid de carbon, statele membre UE discută tot mai intens despre viitorul industriei auto electric sau hibrid. Aceste perspective ne ambiţionează să luăm în calcul politici publice care să vizeze dezvoltarea acestui sector în România”, a declarat Spătaru, potrivit unei informări transmise joi presei din România.
De asemenea, el a amintit şi despre paşii importanţi pe care Ministerul Economiei i-a făcut deja pentru accesarea celor 500 de milioane de euro, fonduri prin PNRR, pentru dezvoltarea microelectronicii, segment esenţial pentru industria auto.