Mai multă tehnologie, putere sporită și siguranță în plus pentru modelul Kia Stinger facelift

Da mai departe!

Modelul îmbunătățit (facelift) Kia Stinger 2020 este dezvăluit cu detalii complete pentru prima dată astăzi, fastback-ul sportiv performant lăudându-se cu o serie de actualizări care contribuie la amplificarea caracterului său de gran turismo.

Pe lângă designul împrospătat, dezvăluit la începutul acestei luni, Kia Stinger 2020 include cele mai recente funcționalități de asistență și siguranță pentru șofer și pasageri dezvoltate de Kia, precum și pachete pentru interior îmbunătățite pentru spațiu și confort sporite. Pentru America de Nord, modelul îmbunătățit este oferit de acum și cu un nou motor turbo puternic pe benzină ‘Smartstream’, de 2.5 litri.

„Stinger rămâne „vârful de lance” al mărcii Kia, la aproape un deceniu după ce am dezvăluit pentru prima dată conceptul Kia GT în 2011. Aceasta rămâne mașina noastră cea mai orientată către șofer și este capabilă să acopere distanțe mari în confort și stil”, a declarat Thomas Schemera, Head of Product Division al Hyundai Motor Group. „Modelul îmbunătățit se bazează pe spiritul consacrat de grand tourer al modelului Stinger, dar cu un farmec reînnoit al designului, cu sisteme de propulsie și tehnologii noi, sporindu-i atractivitatea pentru cumpărătorii de pe piețele din întreaga lume.”

Noul Kia Stinger va fi comercializat în Coreea de Sud în cel de-al treilea trimestru al anului 2020, iar în multe din piețele globale Kia, către sfârșitul anului.

 

Modelul îmbunătățit Stinger oferă o gamă revizuită formată din trei motoare puternice turbo pe benzină, conforme cu reputația sa de cel mai orientat spre performanță automobil dezvoltat de Kia. Fiecare motor oferă o accelerație promptă și un răspuns rapid la comenzile șoferului, în timp ce oferă experiența rafinată a unui grand tourer pentru călătorii relaxate.

Un motor nou a fost adăugat în gama Stinger exclusiv pentru clienții din America de Nord. Noul motor ‘Smartstream’ T-GDi de 2.5 litri se află între cele două propulsoare pe benzină existente, producând 304 CP la 5.800 rpm. Cuplul maxim de 422 Nm al noului motor în patru cilindri, este disponibil între 1.650 și 4.000 rpm, șoferilor fiindu-le ușor să accelereze și să mențină viteze ridicate în toate condițiile de rulare.

Cel mai puternic motor din gama Stinger, motorul twin-turbo T-GDi de 3.3 litri din familia de motoare ‘Lambda’ dezvoltată de Kia, rămâne neschimbat, cu excepția unui nou sistem electronic de evacuare variabilă*. Aceasta constă dintr-o supapă tip ”future” controlată electronic, amplasată în traseul de evacuare, care se deschide și se închide, producând un sunet mai proeminent, mai profund și sportiv în modul de conducere Sport, sau un sunet mai liniștit și discret în modurile de condus Eco și Confort. Pe lângă îmbunătățirea calității sunetului, traseul revizuit al evacuării ajută la eliberarea unui plus de putere de 3 CP (pentru un total de 373 CP la 6.000 rpm). Cuplul său de 510 Nm este accesibil de la 1.300 până la 4.500 rpm, oferind modelului Stinger performanță fără efort în orice condiții.

Motorul turbo ‘Theta’ de 2.0 litri în patru cilindri, disponibil de asemenea încă de la lansarea modelului în 2017, este neschimbat, producând 255 CP la 6.200 rpm și oferind un cuplu de 353 Nm de la 1.400 la 4.000 rpm.

Toate cele trei motoare sunt cuplate la o transmisie automată cu opt trepte, care oferă schimbări prompte și raffinate ale treptelor de viteză, potrivindu-se cu personalitatea gran turismo a automobilului.

 

Un nou sistem infotainment cu ecran panoramic (widescreen) digital pentru șofer

”Piesa de rezistență” printre îmbunătățirile aduse habitaclului modelului Stinger 2020 este sistemul de infotainment cu touchscreen îmbunătățit, oferind noi funcționalități pentru a satisface așteptările în continuă schimbare ale clienților de la tehnologiile disponibile într-un automobil.

În funcție de piața de comercializare și de versiunile de echipare, Stinger 2020 este acum disponibil cu un nou touchscreen opțional de 10.25 inch. Conexiunea Bluetooth multiplă permite utilizatorilor să conecteze până la două dispozitive mobile simultan – unul pentru utilizarea hands-free a telefonului și media și celălalt doar pentru utilizare media. Display-ul său avansat cu funcția split-screen permite utilizatorilor să controleze sau monitorizeze diferite funcționalități ale automobilului în același timp, personalizând ecranul cu o serie de widget-uri diferite. Sistemul de 10.25 inch oferă standard aplicațiile Apple CarPlay și Android Auto, dispunând de un sistem de comandă vocală pentru multe din funcțiile automobilului, cum ar fi sistemele de încălzire și ventilație, audio și navigație.

Un touchscreen nou de 8.0 inch vine cu un design cu margini înguste, înlocuind sistemul anterior de 7.0 inch. În funcție de piață, acest nou display oferă, de asemenea, conectivitate wireless pentru aplicațiile Android Auto și Apple CarPlay.

Șoferii pot alege între două tipuri de instrumente de bord, în funcție de specificațiile automobilului. Panoul de bord standard de 3.5 inch mono-TFT este acum înlocuit cu un panou de bord mai mare, de 4.2 inch color-TFT LCD, oferind o vizibilitate îmbunătățită și afișând o gamă mai largă de informații pentru șofer. În plus acum, este disponibil un panou de bord complet digital, de înaltă rezoluție ‘Supervision’ de 7.0 inch – un diplay color cu grafică specifică pentru diferitele moduri de condus, care oferă informații clare șoferului.

 

Tehnologii care îmbunătățesc experiența utilizării zilnice

Modelul îmbunătățit Stinger 2020 oferă o serie de noi funcționalități de conectare pentru a îmbunătăți confortul proprietarilor. În funcție de piața de comercializare și specificațiile automobilului, printre aceste tehnologii se află sistemul de pornire de la distanță al motorului (Remote Engine Start), care permite proprietarilor să pornească de la distanță automobilul folosind cheia inteligentă.

În anumite piețe, aplicația UVO App poate fi utilizată pentru a pre-activa de la distanță funcțiile de încălzire și ventilare a scaunelor, creând o temperatură confortabiliă înainte de urcarea în mașină și eliminând disconfortul de a sta pe un scaun fierbinte sau rece.

 

Noi tehnologii avansate de asistență pentru șoferi și pentru protecția pasagerilor

Kia Stinger 2020 dispune de aceleași sisteme avansate de asistență pentru șoferi pe care le-a oferit și anterior, dar și de o serie de noi funcționalități și actualizări pentru a oferi o protecție și mai mare șoferilor, pasagerilor și participanților din trafic.

În funcție de piața de comercializare și de specificațiile automobilului, gama de sisteme avansate de asistență este foarte cuprinzătoare, multe dintre sistemele existente fiind îmbunătățite:

  • Sistemul de asistare la evitarea coliziunii frontale (FCA – Forward Collision-Avoidance Assist) oferă acum protecție în momentul virării peste axul drumului într-o intersecție, prin identificarea traficului din sens opus. Mai mult, oferă o rază de activare sporită pentru detectarea unui automobil, pieton sau biciclist.
  • Sistemul de asistare la păstrarea benzii de rulare (LKA – Lane Keeping Assist) este acum capabil să detecteze marginea drumului, dar și marcajele de pe șosea, oferind intervenție asupra direcției pentru a atenționa șoferul să nu părăsească banda fără a semnaliza.
  • Sistemul de asistare la evitarea coliziunii cu obiectele aflate în unghiul mort (BCA – Blind-Spot Collision-Avoidance Assist) este îmbunătătre față de sistemul existent Blind-Spot Collision Warning (BCW). În loc să avertizeze pur și simplu șoferii că pe benzile alăturate ale autostrăzii există trafic, sistemul BCA îi ajută pe șoferi să evite o posibilă coliziune prin aplicarea frânării differentiate.
  • Pentru Europa, Stinger 2020 oferă acum sistemul inteligent de asistare în cazul depășirii limitei de viteză (ISLA – Intelligent Speed Limit Assist) bazat pe recunoașterea indicatoarelor de circulație.
  • Sistemul de avertizare privind atenția șoferului (DAW – Driver Attention Warning) operează acum la viteze de până la 210 kmh și acum avertizează șoferii inclusiv dacă nu au observat că mașina din față a repornit după o oprire.
  • Sistemul inteligent Smart Cruise Control bazat pe sistemul de navigație (NSCC – Navigation-based Smart Cruise Control) ajută la conducerea pe secțiunile cu viraje de pe autostradă, reducând automat și adaptând corespunzător viteza automobilului înainte de intrarea într-o curbă. Imediat ce automobilul a părăsit curba, acesta revine la viteza setată de șofer.
  • O actualizare similară a fost făcută pentru ieșirea cu spatele dintr-un loc de parcare, sistemul de asistare la evitarea coliziunii cu automobilele din spate ajutând acum la prevenirea coliziunilor cu automobilele ce se deplasează prin spatele automobilului care iese cu spatele (anterior, sistemul doar avertiza șoferul)

Următoarele tehnologii avansate de asistență și funcționalități pentru confort destinate șoferilor au fost adăugate pentru prima dată pe modelul Stinger:

  • Sistemul de avertizare la ieșirea în siguranță din automobil (SEW – Safe Exit Warning) detectează automobilele care vin din spate din ambele părți ale modelului Stinger când acesta este parcat sau oprit, alertând pasagerii cu un semnal sonor și vizual în cazul în care încearcă să deschidă ușa
  • Tehnologia Kia de ultimă generație Blind-Spot View Monitor acționează ca o a doua „pereche de ochi” pentru șoferi prin eliminarea unghiului mort din oglinzile laterale. Acesta afișează imagini video de înaltă rezoluție în partea stângă sau partea dreaptă a panoului de bord TFT-LCD dacă șoferul semnalizează schimbarea benzii de circulație și un alt automobil este “ ascuns” în unghiul mort. Camerele oferă un unghi de vizualizare mai larg decât oglinzile retrovizoare, pentru a permite șoferilor să aibă o vedere clară asupra traficului din spate.
  • Sistemul de asistare la păstrarea benzii de circulație (LFA – Lane Following Assist) ajută automobilul să stea în centrul benzii sale de circulație
  • Sistemul de asistare la conducerea pe autostradă (HDA – Highway Driving Assist) ajută la menținerea unei distanțe prestabilite față de automobilul din față pe autostradă și păstrează automobilul în centrul benzii sale de circulație, chiar și pe drumurile cu viraje.
  • Sistemul de avertizare pentru pasagerii locurilor din spate (ROA – Rear Occupant Alert) oferă o avertizare șoferului dacă acesta uită animale de companie sau copii în momentul în care părăsește automobilul.

Related posts