Un număr de 97 de oameni din un milion de locuitori şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în anul 2015, comparativ cu media UE de 50 de victime la un milion de locuitori.
În termeni de progres, România a avut cea mai slabă reducere a numărului deceselor provocate de accidentele rutiere din 2001 până în 2015, conform celui de-al 10-lea raport de clasificare a progresului siguranţei circulaţiei din UE al Consiliului European pentru Siguranţa în Transporturi, din iunie 2016.
Datele prezentate de comunitatea oamenilor de afaceri Romanian Business Leaders arată că statul român cheltuieşte anual 1,23 miliarde de euro pentru decesele provenite din accidente rutiere, costul pentru intervenţia în cazul unui deces fiind evaluat la 0,65 milioane de euro de către Asociaţia Română a Inginerilor Consultanţi (ARIC).
Una dintre principalele cauze ale numărului mare de victime provenite din accidente rutiere îl reprezintă infrastructura
rutieră deficitară’, a mai spus reprezentantul RBL.
Un alt pericol îl reprezintă ponderea mică a maşinilor care au inspecţia tehnică periodică.
‘Conform datelor Registrului Auto Român (RAR) şi Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), în ultimii ani, aproximativ 74-78% din vehiculele înmatriculate au efectuat inspecţia tehnică periodică (ITP). Este greu de precizat câte dintre aceste inspecţii sunt făcute corect şi câte prin corespondenţă’, a arătat Decebal Popescu, relatând cazuri celebre când s-a demonstrat că maşinile erau în alte ţări în ziua în care pe talon apărea că şi-ar fi făcut ITP în România.
În plus, în perioada 2011-2016, doar 72% dintre maşini au avut RCA, în medie, cu tendinţă anuală de scădere, potrivit datelor extrase dintr-un raport al Consiliului Concurenţei privind sectorul asigurărilor din România.
În România sunt în prezent în operare 746 de kilometri de autostradă, din care aproximativ 570 de kilometri au fost construiţi în ultimii 25 de ani. România are cea mai slab dezvoltată reţea de autostrăzi din Europa, cu 3,73 km de autostradă la 100.000 de locuitori, de două ori mai puţin decât Bulgaria (7,3 km de autostradă la 100.000 de locuitori) şi de 4 ori mai puţin decât Ungaria (15,25 km de autostradă la 100.000 de locuitori).
Necesarul pentru reţeaua primară de autostrăzi din România este estimat la 3.000 de kilometri, adică de 4 ori mai mult decât în prezent, mai arată datele RBL.