Anvelopa all-season de la Goodyear, Vector 4Seasons Generation-2, a fost apreciată de revista auto de top germană, Gute Fahrt, pentru excelenta sa performanță, în special în ceea ce privește menținerea aderenței pe carosabil umed și uscat.
Aceasta se poate lăuda acum că este “învingătoarea testului” și singura anvelopă care a primit calificativul Sehr Gut – (foarte bine) al revistei. Recunoașterea oferită de Gute Fahrt este doar cea mai recentă dintr-o serie de rezultate foarte bune la teste care aduc recunoaștere tehnologiei avansate și dezvoltării inginerești de excepție marca Goodyear, beneficii de pe urma cărora va profita, începând cu aprilie 2016, și segmentul SUV.
„Sehr Gut„
„Suntem foarte mândri să fim “câștigătorii testului” Gute Fahrt a spus Alexis Bortoluzzi, Director de Marketing Consumer la Goodyear EMEA. „am pus cei 30 de ani de experiență pe care o avem pe piața de anvelope all-season, în anvelopa noastră, pentru a-i conferi cel mai înalt nivel de performanță. Ca pionieri pe acest segment, suntem determinați să rămânem „imbatabili„, ca să îi cităm pe cei de la Gute Fahrt„. Anvelopa Vector 4Seasons Generation-2 a înregistrat un scor foarte bun în special la următoarele aspecte cheie:
- Aderență excelentă pe drumuri uscate și umede;
- Unghi de direcție mai mic;
- Fără reacții de schimbare de sarcină.
În plus, Goodyear Vector 4Seasons Generation-2 surclasează competiția oferind o performanță generală mai bună în toate condițiile de vreme (inclusiv pe drumuri umede, uscate sau acoperite cu zăpadă). Rețeta secretă a succesului? O anvelopă ce oferă o performanță deosebită pe toată durata anului și oferă economii de timp, de bani și de bătăi de cap.
Siguranță pe toată durata anului – acum și pentru SUV-uri
În mod natural, Goodyear nu și-a propus să-și limiteze uriașul succes al poveștii sale all-season la segmentul turismelor. Cu o creștere între 35% și 40% în ultimii ani, segmentul SUV și 4×4 este noul star pe piața auto în acest moment. Dorința unui sentiment de siguranță este preferința cheie care a dus la această creștere pe piață. Creșterea anvelopelor all-season a fost de asemenea legată de această orientare din ce în ce mai pregnantă a consumatorilor către siguranță, fapt pentru care Goodyear a decis să își sporească expertiza în materie de anvelope pentru toată durata anului pentru a veni în sprijinul conducătorilor de vechicule SUV, cu o extensie a liniei de succes Vector 4Seasons.
Anvelopa Vector 4Seasons Gen-2 SUV prezintă aceleași caracterisitici ca și anvelopa pentru turisme:
- Un plastifiant SmartTred avansat și o proporție mai mare de siliciu pentru o performanță generală mai bună pe drumuri umede, alunecoaase și acoperite cu gheață;
- Forme 3D pentru o rigiditate sporită a benzii de rulare;
- Caneluri hidrodinamice pentru o rezistență îmbunătățită la acvaplanare;
- Un model al benzii de rulare solid, cu o rigiditate gradientă pentru o performanță excelentă pe întreaga durată de viață a anvelopei.
Goodyear Vector 4Seasons Gen-2 SUV este în mod curent disponibilă în șase dimensiuni.
Dimensiunea jantei | Dimensiunea anvelopei | Exemplu de vechicule ce pot fi echipate |
16’’ | 215/65 R16 98 H | Audi Q3 (de la 11), Dacia Duster, Nissan X-Trail, Nissan Qashqai I & II, Renault Kadjar, Suzuki Vitara, VW Tiguan (07 – 15) |
16’’ | 225/65 R17 102 H | Honda CRV III (from 12), Land Rover Evoque, Discovery Sport (from 15), Mazda CX-5, Nissan X-Trail (de la 14), Toyota RAV IV (06-12 și de la 13) |
17’’ | 235/65 R17 XL 108 V | Audi Q5, Jeep Cherokee, Hyundai Santa Fe (de la 06), Kia Sorento, Discovery Sport (de la 15), Mercedes GLC (de la 15), Mercedes R-Klasse, Mercedes ML-Klasse (de la 4Q11) VW Touareg I+II, Volvo XC60, Volvo XC90 (sub 14) |
17’’ | 225/60 R17 99 V | Hyundai iX 35 (10 – 15) , Hyunday Tucson (from 16), Jeep Cherokee (de la 14), Kia Sportage (de la 10), Mitsubishi Outlander (de la 07), Nissan X-Trail (de la 10) |
18’’ | 235/60 R18 XL 107 V | Audi Q5, Audi Q7, Jeep Cherokee (de la 08), Hyundai Santa Fe, Hyunday iX45 (de la 12), Kia Sorento II (de la 09), Land Rover Evoque, Land Rover Discovery Sport (de la 15), Mazda CX-7, Mercedes GLC (de la 15), VW Touareg I (până la 10), Volvo XC60, Volvo XC 90 (până la 14 și de la 14) |
18’’ | 255/55 R18 XL 109 V | Audi Q7, Kia Sorento II (de la 12), Mercedes R-Klasse, Mercrdes ML-Klasse (de la 2Q11) , VW Touareg (de la 10) |
19’’ | 235/45 R19 99 V | Audi Q3 (de la 2Q11), Audi A6, Ford Kuga (08 – 13), Ford Kuga (de la 13), Mercedes GLA, Volvo S/V60 CrossCountry (de la 15) |