Guvernul de la Roma caută să încurajeze alţi producători auto, pe lângă Stellantis, să fabrice maşini în Italia şi să sporească producţia, a afirmat ministrul Industriei, Adolfo Urso, transmite Reuters.
Urso a reafirmat că autorităţile italiene vor să ajungă la un acord cu Stellantis, al treilea producător auto mondial, privind majorarea producţiei anuale interne la un milion de vehicule şi camionete până în 2028.
„Italia merită mai mult decât un producător auto”, a declarat Urso, adăugând că Executivul discută cu mari companii auto înfiinţarea de fabrici în ţară.
„Cu unii din ei suntem la stadiul discuţiilor tehnice privind amplasamentul noilor unităţi de producţie”, susţine ministrul Industriei.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Executivul discută cu producătorul american de vehicule electrice Tesla şi un grup chinez al cărui nume nu a fost specificat.
Anul acesta, producţia de automobile în Italia ar urma să depăşească 500.000 de unităţi, în timp ce numărul înmatriculărilor depăşeşte 1,5 milioane de vehicule.
Stellantis, care deţine mărcile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, este singurul mare producător auto al Italiei.
Pentru necesităţile sale de baterii pentru vehicule electrice în Europa, Stellantis construieşte trei „gigafactories”, în Franţa, Germania şi Italia, prin societatea sa mixtă ACC pe care o deţine cu Mercedes şi TotalEnergies.
Stellantis a produs sub 700.000 de vehicule în Italia în 2022 şi în 2021. Sindicatele se aşteaptau la majorarea producţiei în acest an în Italia la 800.000 de unităţi. Ultima dată când Stellantis a produs peste un milion de vehicule în Italia a fost în 2017.
În prezent, Stellantis are aproximativ 45.000 de angajaţi în Italia, iar conform Asociaţiei ANFIA în toată industria auto a ţării lucrează peste 270.000 de persoane, direct şi indirect. Sectorul auto este responsabil pentru mai mult de 5% din PIB-ul Italiei.