Guvernul Germaniei ia în considerare modalităţi prin care să sprijine Volkswagen, a declarat joi ministrul german al Economiei şi vicecancelarul Robert Habeck, întrebat despre pericolul reducerii locurilor de muncă la cel mai mare producător de automobile din ţară, transmite Reuters.
Volkswagen a declarat la începutul acestei luni că producătorul auto trebuie să reducă semnificativ costurile mărcii sale emblematice din Germania, invocând costurile ridicate, productivitatea scăzută şi concurenţa acerbă.
”VW are o importanţă centrală pentru Germania”, a spus Habeck reporterilor.
Ministrul Habeck va vizita vineri o fabrică a VW din oraşul Emden.