Renault SA analizează o posibilă separare şi o ofertă publică iniţială pentru activele sale din domeniul automobilelor electrice, o mişcare care ar transforma constructorul auto francez afectat de legăturile sale cu Rusia. Este o nouă încercare de reorganizare după cea din 2021, când grupul a fost afectat de scandalurile generate la marca Nissan, dar și de pandemie.
Posibilitatea unor schimbări de amploare a fost evocată în termeni largi chiar de producătorul auto în luna februarie. Cu prilejul unei reuniuni cu analiştii care a avut loc săptămâna trecută, o serie de manageri de top de la Renault, inclusiv CEO-ul Luca de Meo şi directorul financiar, Thierry Pieton, au furnizat mai multe detalii, inclusiv un calendar şi posibilitatea de a implica un partener.
Echipa managerială continuă să analizeze o posibilă separare a companiei în două entităţi, susţin analiştii de la firma Stifel, în frunte cu Pierre Quemener. Potrivit acestora, o nouă companie denumită New Mobility, compusă din operaţiunile din domeniul vehiculelor electrice şi activele subsidiarei de car-sharing Mobilize, ar urma să fie separată de activele tradiţionale.
„CEO-ul a adăugat că acestea din urmă ar putea fi combinate cu cele ale unui posibil partener. Un IPO pentru noua companie New Mobility ar putea fi avută în vedere pentru 2023”, adaugă analiştii.
Separarea în două a companiei ar permite nu numai diminuarea costurilor generate de retragerea din Rusia dar şi strângerea de fonduri pentru dezvoltarea de vehicule electrice şi noi tehnologii.
Potrivit Bloomberg, cu o săptămână înainte de invadarea Ucrainei, Renault a organizat o prezentare cu analiştii la care a anunţat că are în vedere o reorganizare a companiei.
Compania „studiază oportunitate de a aduce laolaltă activităţile şi tehnologiile 100% electrice într-o entitate dedicată în Franţa pentru a le accelera creşterea. În acelaşi timp, Renault Group studiază oportunitatea de a aduce laolaltă activităţile şi tehnologiile din domeniul motoarelor ICE şi hibride precum şi transmisiile din afara Franţei într-o entitate dedicată”, se arată, conform Bloomberg, într-un comunicat Renault din 18 februarie.
Un IPO pentru activele domeniul automobilelor electrice şi cele ale subsidiarei de car-sharing Mobilize ar putea fi gestionat de Clotilde Delbos, fostul director financiar de la Renault care în luna februarie a demisionat pentru a conduce Mobilize.
„Toate opţiunile pentru a separa afacerile cu motoare cu combustie internă de vehiculele electrice sunt pe masă”, susţin şi analiştii de la Exane BNP Paribas, adăugând că printre opţiuni se numără şi un IPO al activelor din domeniul automobilelor electrice sau separarea de operaţiunile din domeniul motoarelor cu combustie internă într-un joint venture.