Germania este al doilea stat al UE care își anunță nemulțumirile legate de recentele decizii ale Comisiei Europene și Parlamentului European cu privire la drumul către mobilitatea fără emisii de CO2.
Germania a cerut Comisiei Europene să propună reglementări care să permită maşinilor cu motoare cu ardere internă ce folosesc combustibili cu carbon neutru, ca și celor electrice, să fie vândute în Europa după 2035, data convenită de UE pentru ca toate maşinile noi să aibă emisii zero.
Parlamentul European a aprobat, luna aceasta, printr-un vot final, un proiect de regulament care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035, ca parte a pachetului „Pregătiţi pentru 55”.
Noua legislaţie stabileşte calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii ce presupune reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 produse de autoturismele şi camionetele noi, comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme şi 50% pentru camionete.
În urma implementării noii legislaţii, va fi imposibilă vânzarea în UE a maşinilor noi cu motoare pe combustie. Legea este menită să accelereze trecerea Europei la vehiculele electrice, pentru combaterea schimbărilor climatice. Dar Germania caută un spaţiu de negociere pentru motoarele pe combustie care folosesc combustibili produşi prin folosirea electricităţii sau e-combustibili.
„CE ar trebui să vină cu o propunere privind modul de folosire al e-combustibililor sau cum pot funcţiona motoare pe combustie care folosesc combustibili cu carbon neutru”, a declarat secretarul german de stat pentru Transporturi, Michael Theurer.
El a explicat că Germania crede că vehiculele electrice alimentate pe baterii „sunt calea de urmat”, dar vrea să vadă sprijinite şi alte tehnologii fără CO2.
„Avem nevoie de hidrogen şi, de asemenea, de e-combustibili, în special la vehiculele grele, la camioanele de transport”, susţine oficialul german.
Germania este ţara de origine a marilor producători auto, inclusiv Volkswagen, care s-au angajat să producă doar maşini electrice în Europa din 2033, şi BMW, care a avertizat în legătură cu efectele interzicerii maşinilor cu motoare pe combustie în UE, din 2035.
Comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a declarat că mulţi dintre cei implicaţi în sectorul transporturilor împărtăşesc temerile Germaniei.
„Cred că discuţia nu s-a încheiat, chiar dacă s-a votat”, a afirmat la o conferinţă de presă Adina Vălean.
Săptămâna trecută Adolfo Urso, ministrul italian al Industriei, a declarat că încearcă crearea unei alianțe cu Franța și Germania prin care să „îmblânzească” reglementările propuse de Comisia Europeană cu privire la emisiile provenite de la vehicule.
Oficialul italian a dezvăluit că a discutat deja problema la Berlin cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck, pe 20 februarie, și că va face același lucru la Roma, pe 3 martie, cu ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire.
„Cele trei țări europene puternic industrializate pot influența… reglementările europene”, a declarat Urso, referindu-se la Italia, Franța și Germania.