Ford confirmă astăzi că va produce al doilea vehicul la fabrica sa din Craiova. Acesta presupune o investiție suplimentară de 200 de milioane de euro și adăugarea unui număr de 1500 de locuri de muncă dedicate producției noului model despre care încă nu avem multe detalii.
Noul vehicul se adaugă actualului SUV de clasă mică Ford EcoSport si motorului 1.0 EcoBoost, ambele produse deja la fabrica din Craiova. Noul model și data de start a producției acestuia vor fi confirmate în apropierea momentului lansării acestuia.
„Această nouă investiție confirmă continuarea evoluției gamei noastre de modele interesante produse în Europa și subliniază totodată transformarea complexului de producție de la Craiova”, spune Steven Armstrong, președinte și CEO Ford Europa, Orientul Mijlociu și Africa. „Includerea acestui al doilea vehicul în procesul de producție este o dovadă clară a flexibilității operaționale a fabricii de la Craiova și reflectă perteneriatele puternice pe care le avem cu furnizorii locali și cu membrii comunității”.
Investiția totală pe care Ford a implementat-o în operațiunile sale de producție din România – inclusiv cele 200 de milioane de euro anunțate astăzi – ajunge la aproape 1.5 miliarde de euro din 2008 încoace, momentul achiziției uzinei de la Craiova. În plus, Uzina de Asamblare a Vehiculelor a trecut recent prin îmbunătățiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboți fiind instalați pentru a spori eficiența și calitatea în secțiile de Vopsitorie, Montaj General și Caroserie.
Pentru a sprijini producția noului vehicul, Ford România va angaja aproximativ 1500 de operatori de bază și calificați pentru al treilea schimb. Forța de muncă actuală de la uzina de clasă mondială care asamblează vehicule și motoare – mai mult de 4400 de angajați – va fi astfel suplimentată, totalul ajungând la aproximativ 5900 de angajați.
Iminenta creștere a numărului de vehicule produse de Ford la Craiova subliniază și mai mult importanța concretizării proiectelor de infrastructură.
Investiția în viitorul Craiovei este un semn al încrederii pe care Ford o are în angajamentele asumate de Guvernul roman de a oferi îmbunătățiri cheie la nivelul infrastructurii și ameliorări ale structurii logistice, acestea fiind imperios necesare pentru menținerea competitivității globale a operațiunilor de producție Ford Craiova. Orice întârziere ar restricționa semnificativ eforturile pe care Ford și furnizorii săi le fac pentru a transporta volumul din ce în ce mai ridicat de vehicule și subansamble.
Actualul SUV de clasă mică EcoSport, produs la Craiova de la lansarea sa din 2017, este vândut la nivel european și oferă un interior sofisticat, un motor diesel 1.5 EcoBlue puternic și eficient, sistemul de tracțiune integrală Intelligent All Wheel Drive și o versiune sportivă ST-Line.