Bateriile pentru vehicule electrice sunt insuficiente, iar costurile pentru materiale precum nichelul şi cobaltul sunt în creştere. Cu toate acestea, Ford Motor spune că intenţionează să construiască în mod profitabil milioane de vehicule electrice pe an în doar patru ani, relatează CNBC.
Săptămâna trecută, producătorul de automobile din Detroit a oferit investitorilor puţin mai multă claritate cu privire la modul în care intenţionează să atingă acest obiectiv şi să-şi transforme afacerea construită pe maşini care consumă benzină.
Deoarece vehiculele electrice deţin o cotă tot mai mare pe piaţa auto mondială, Ford a anunţat în martie că îşi va reorganiza afacerile şi îşi va separa activităţile legate de motoarele cu ardere internă şi cele privind vehiculele electrice.
Până în 2026, compania a spus că se aşteaptă să construiască peste 2 milioane de vehicule electrice anual – aproximativ o treime din producţia sa globală totală – în timp ce îşi va extinde marja de profit operaţional.
Analiştii de pe Wall Street au fost în general optimişti în ceea ce priveşte planul, dar unii şi-au exprimat scepticismul cu privire la lipsa de detalii despre modul în care compania intenţionează să depăşească provocările de aprovizionare de pe piaţă.
Adam Jonas, de la Morgan Stanley, l-a numit un obiectiv ”extins” şi a spus că nu are încredere în capacitatea Ford de a asigura suficiente materii prime şi echipamente pentru a produce baterii şi a se apropia de previziunile sale.
Ford a abordat unele dintre aceste preocupări într-o altă prezentare, din 21 iulie, când le-a spus investitorilor că şi-a asigurat suficiente baterii pentru a-şi atinge obiectivul pe termen scurt: 600.000 de vehicule electrice pe an până la sfârşitul anului 2023.
De acum, Ford Motor a spus că şi-a asigurat aproximativ 70% din ceea ce are nevoie pentru a-şi atinge obiectivul în 2026.
Ford a promis că va comunica mai multe informaţii despre modul în care intenţionează să-şi atingă obiectivele în timpul zilei sale anuale a pieţei de capital, din 2023.
Însă, CEO-ul Jim Farley a oferit recent mai multe indicii despre strategia producătorului auto.
În loc să schimbe doar motoarele cu ardere internă cu baterii şi motoare electrice, Farley a spus că compania regândeşte complet modul în care îşi dezvoltă vehiculele şi cum le păstrează proaspete în timp.
Compania vede o nouă eră, în care îşi va putea reîmprospăta vehiculele electrice cu upgrade-uri la software, baterii şi motoare electrice, la fel ca Tesla.
Asta înseamnă că cele mai costisitoare părţi ale unui vehicul – panourile caroseriei din tablă şi suporturile care formează proporţiile sale generale – nu vor trebui schimbate la fel de des.
”Avem o oportunitate pe măsură ce trecem la digital cu aceste vehicule electrice, să ne simplificăm ingineria caroseriei şi să punem ingineria acolo unde clienţilor le pasă cu adevărat. Şi nu este o altă aripă. Este un software. Este o tehnologie de afişare digitală. Este un sistem de conducere autonomă şi tehnologia [vehiculului autonom]. Şi, desigur, vor fi, în unele cazuri, motoare mai puternice”. a spus Farley.
De obicei, Ford îşi reproiectează modelele tradiţionale de vehicule la fiecare cinci până la şapte ani. Dacă poate prelungi acest timp bazându-se pe actualizările software pentru a-şi păstra vehiculele proaspete, mai degrabă decât pe reproiectarea caroseriei, ar putea salva averi.
Face parte din modul în care Ford se aşteaptă să îşi îmbunătăţească marja operaţională la 10% până în 2026.
Pentru trimestrul al doilea, compania a afişat o marjă operaţională ajustată de 9,3%.
Aceste rezultate au fost ajutate de stocurile mici de vehicule noi, care au permis Ford să-şi mărească preţurile.
Ford se află într-un dezavantaj faţă de companii precum Tesla şi startup-urile de vehicule electrice care vând direct consumatorilor, fără ca dealerii să acţioneze ca intermediari.
Compania nu intenţionează să-şi elimine dealerii francizaţi, care se bucură de protecţii legale puternice în multe state din SUA, care interzic efectiv Ford să vândă direct clienţilor săi, aşa cum o face Tesla. Dar Farley a spus că Ford vede o cale către reducerea acestui dezavantaj de cost – pe care îl estimează la aproximativ 2.000 de dolari pe vehicul – prin menţinerea stocurilor dealerilor la un nivel foarte scăzut şi prin schimbarea modului în care Ford îşi comercializează produsele.
O cheie a acestui efort: Ford plănuieşte să lase clienţii să-şi comande vehiculele electrice online, mai degrabă decât să cumpere un vehicul din inventarul unui dealer.
După cum vede Farley, dealerii vor avea doar câteva vehicule noi în loturile lor, suficient pentru a oferi clienţilor teste de rulare înainte de a comanda.
Clienţii vor putea comanda de la reprezentanţă sau online ”în papucii lor de iepuraş”, a spus Farley, dealerul făcând livrarea şi oferind servicii după vânzare.
Farley estimează că stocurile reduse ale dealerilor şi comenzile online vor reprezenta aproximativ 1.200 – 1.300 de dolari din acel dezavantaj de 2.000 doalri pe vehicul, asigurând în acelaşi timp că dealerii Ford rămân profitabili.
Planul îi va elibera pe dealeri de necesitatea de a constitui stocuri costisitoare, permiţându-le – cel puţin teoretic – să se concentreze mai mult pe servicii şi educarea clienţilor.
Acest lucru ar putea oferi Ford un avantaj pe care producătorii de vehicule electrice care vând direct nu îl vor putea egala cu uşurinţă.