Prețul, lipsa infrastructurii de încărcare și anxietatea legată de autonomie sunt principalele obstacole percepute de americani care îi descurajează să achiziționeze autovehicule electrice.
În timp ce SUA și Uniunea Europeană au abordări diferite privind politicile tarifare în ceea ce privește automobilele electrice fabricate în China, pentru a preveni un șoc în partea de ofertă, realitatea este că cererea generală pentru acest segment de mașini pare a fi atins un vârf. Financial Times a realizat un material pentru a vedea de ce americanii nu mai cumpără autovehicule electrice (EV).
„Pur și simplu nu sunt accesibile pentru noi la acest moment în viața noastră”, răspunde fără ezitare un cuplu de americani care s-au uitat la mașina care și-o pot permite. Au cumpărat o Honda Accord cu 19.000 de dolari, de vreme ce sunt numai 5 modele de autovehicule electrice care să poată fi achiziționate cu prețuri sub 40.000 de dolari.
Achizițiile în leasing nu mai sunt nici ele o opțiune într-o etapă în care dobânzile ridicate majorează costurile ratelor lunare. Aceasta, împreună cu îngrijorările legate față de autonomia de deplasare și infrastructura de încărcare i-au făcut pe mulți cumpărători să stea departe, chiar și pe cei mai preocupați de mediu.
„Nu este niciun semn de întrebare că aceasta este ceea ce frânează adoptarea EV-urilor în SUA. Nu produce EV-urile pe care consumatorii le doresc la prețurile pe care le vor”, spune Everett Eissenstat, fost reprezentant la o agenție federală privind comerțul.
Problematica legată de încărcare este, iarăși, majoră. Alimentarea peste noapte este soluția ideală pentru proprietarii unor astfel de autovehicule, dar cei care locuiesc în apartamente, în special în state precum California, se bazează pe stațiile de încărcare publice. Dacă în SUA sunt 120.000 de benzinării, în schimb sunt numai 64.000 de stații de încărcare electrice publice, din care numai 10.000 de unități au soluția „fast charge”. Planurile Administrației Biden de a extinde această infrastructură au fost un „eșec abject”, scrie Financial Times.
„Ce vedem este o creștere a producției de EV mai rapidă decât rata de majorare a stațiilor de încărcare disponibile public”, spune John Bozella, șef-executiv Alliance for Automotive Innovation, cameră de comerț pentru segmentul auto.
Potențialii clienți mai sunt îngrijorați de automomia limitată, de neprevăzutul călătoriilor pe distanțe scurte, de impactul vremii reci asupra duratei de viață a bateriei.
Pe de altă parte, Administrația Biden vizează oferta chineză prin noi tarife, însă acestea nu fac decât să scumpească și mai mult marfa care ajunge la clientul final. Tarifele la EV ar urma să crească de 4 ori, bateriile cu litiu-ion au tarife triplate la 25%, nivel la care este taifat și grafitul utilizat în producția bateriilor. „Vrem să transmitem un mesaj clar Chinei: nici să nu vă gândiți să exportați mașinile voastre în SUA”, a declarat Wendy Cutler, fost oficial de comerț și vicepreședinte al Asia Society Policy Institute.
Jennifer Harris, fost consilier economic al președintelui Joe Biden vine și întărește mesajul în această direcție: „Ideea că o să ne deschidem porțile și o să avem parte de abuzuri economice sistematice din partea Chinei… și că aceasta este răspunsul la schimbările climatice este incredibil de naivă și denotă viziune îngustă.”
Doar că aceste tarife împiedică reduceri de prețuri, spune Ilaria Mazzocco, reprezentantă a mediului de afaceri din China. „Nu este vorba numai că aceeași mașină costă mai puțin în China, dar și că industria auto chineză oferă o gamă mai variată. Producătorii auto americani își vor permite să fie leneși neavâînd competiție”, spune aceasta.
Financial Times notează că deși autovehiculele electrice au câștigat în popularitate și în notorietate, creșterea vânzărilor a încetinit. Este contextul în care producătorii auto reconsideră planurile privind producția și se reorientează către mașinile hibride.
Analiștii avertizează că politicile tarifare ale SUA pot conduce la creșterea prețurilor aumobilelor electrice, cu efect în plafonarea vânzărilor. În plus, acestea sunt în măsură să lase America îân urma Chinei și Europei în ceea ce privește adoptarea mașinilor electrice.