Autoritatea de reglementare auto din Germania, KBA, investighează Daimler sub suspiciunea că peste 60.000 de automobile Mercedes au fost dotate cu softuri pentru manipularea testelor de poluare, a relatat duminică publicaţia Bild am Sonntag.
Un purtător de cuvânt al Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, a spus că producătorul auto evaluează faptele şi cooperează în totalitate cu KBA.
Potrivit Bild am Sonntag, KBA analizează un soft suspect instalat pe automobilele Mercedes-Benz GLK 220 CD fabricate în perioada 2012-2015, după ce testele au arătat că respectă limitele referitoare la emisii numai când este activată o anumită funcţie.
De când grupul Vokswagen a recunoscut în 2015 că a înşelat testele pentru emisii din Statele Unite, scandalul s-a extins şi la alţi producători auto. Daimler a ordonat rechemarea a trei milioane de vehicule pentru reducerea emisiilor motoarelor diesel.
KBA a constatat că funcţia pe care a descoperit-o a fost eliminată în timpul actualizărilor software efectuate de Daimler, potrivit Bild am Sonntag.
Purtătorul de cuvânt al Daimler a declarat că producătorul auto a respectat un acord convenit de KBA şi Ministerul german al Transporturilor, atunci când a actualizat softurile celor trei milioane de vehicule rechemate.
”Acuzaţia că am dorit să ascundem ceva prin rechemarea voluntară în service este incorectă”, a spus purtătorul de cuvânt.
În această lună, autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au acuzat BMW, Daimler şi Volkswagen că s-au coalizat pentru a bloca introducerea tehnologiei de curăţare a emisiilor.