Creștere galopantă a prețurilor mașinilor noi! Mărcile germane anunță clienții că nu pot garanta prețul comezii decât un număr limitat de luni

Da mai departe!

Industria auto se confruntă cu o creștere galopantă a costurilor componentelor, materiilor prime, transportului și sistemului logistic pentru atuovehiculele noi. Din acest motiv, prețurile au crescut la fel de accelerat în ultimul an, însă până acum clienții au avut garanția prețului de comandă. Nu mai este cazul! Lucrurile au scăpat de sub control, iar clienții se trezesc că mașina comandată ajunge livrată cu întârziere și cu un preț mai mare.

Mașinile comandate de clienții mărcilor germane, VW, BMW sau Mercedes-Benz, nu mai au garantat prețul cu care sunt comandate decât primele patru luni, potrivit publicației Automobilwoche, care spune că de-acum înainte cei care cumpără mașinile se pot aștepta l scumpiri de câteva sute de euro față de prețul la care au comandat ferm mașina. Având în vedere că niciun automobil nu se livrează astăzi mai devreme de 4 luni, este limpede că ipoteza unei scumpiri devine certitudine. Unul dintre specialiștii citați de publicația amintită spune că mărcile care adoptă această politică de prețuri sunt tot mai multe.

„Cauza este inflația rapidă, care consumă marjele în lunile până la livrare”, spun reprezentanții dealerilor. BMW și Mercedes au confirmat pentru Automobilwoche că lucrurile stau chiar atât de drastic. „Le garantăm prin contract clienților privați prețul vehiculului dacă sunt maximum patru luni între data achiziției și data confirmată de livrare”, spun cei de la BMW, iar cei de la Mercedes explică și ei că „prețul de achiziție se modifică până în ziua livrării” în cazul în care livrarea se face peste mai mult de patru luni. Singura soluție pentru clienți este să renunțe la contract, deși acest lucru se poate face doar în anumite condiții. În România, situația nu a ajuns la acest nivel, deocamdată, deși au existat unele cazuri în care clienți ai Dacia au reclamat că li s-ar fi impus un preț mai mare decât cel din comandă. La acel moment, reprezentanții Dacia au spus că cel mai probabil este o eroare care se va remedia. Mihai Bordeanu, directorul Dacia România, a precizat pentru Profit.ro că „prețul asumat printr-o comandă este ferm și nu se schimbă până la livrare”. Reprezentanții BMW România au precizat pentru Prrrofit.ro că deocamdată nu este în vigoare o astfel de clauză, dar că urmează ca o prevedere legată de posibilitatea majorării prețului să fie introdusă și pentru clienții din România.

Pentru alte mărci, cum este VW, situația diferă de la o comandă la alta. În cazul comenzilor făcute la dealeri care și-au epuizat cota de automobile, se înregistrează o comandă fără termen de livrare, iar prețul nu este garantat. O cauză care poate determina scumpirea mașinilor este și dobânda băncilor sau companiilor de leasing, atunci când mașina este finanțată și nu se achită integral. Dobânzile pe care le percep aceste instituții au crescut în ultima perioadă, însă odată semnat contractul de credit, costurile nu se mai schimbă, cel puțin în cazul ratelor fixe. De exemplu, RCI, instituția care finanțează achizițiile de automobile ale grupului Renault, oferă o dobândă fixă de 9,90% pentru modelul Spring, la finanțarea achiziției prin Programul Rabla. Clientul are de plătit o rată de 1.290 de lei lunar, dacă achită un avans minim de 900 de euro, echivalent cu valoarea comenzii acestui automobil. Rata a crescut simțitor față de lunile trecute, când nu depășea 1000 de lei. În schimb, acum rata include și contravaloarea reviziilor în perioada contractuală.

Related posts