Conceptul pe care se va baza cel mai mic model electric VW a fost arătat publicului

Da mai departe!

Anunțat de luni bune, cel mai accesibil model electric Volkswagen a fost prezentat în premieră mondială, sub forma conceptului ID.EVERY1. Cei de la VW au anunțat că mașina are un motor electric care dezvoltă 95 CP și o autonomie minimă de 250 km.

conceptul ID. EVERY1, este viziunea producătorului german asupra unui viitor model „entry-level” complet electric. Conform datelor oferite astăzi de oficialii Volkswagen varianta de serie va fi lansată în 2027 și va avea, așa cum a fost promis, un preț de pornire de aproximativ 20.000 de euro. Înainte însă de acest pas important, marca va lansa în 2026 versiunea de serie a conceptului ID. 2all cu un preț estimat la circa 25.000 de euro. Ambele modele fac parte din noua familie de mașini electrice urbane, cu tracțiune față, care are o bază tehnică pusă la dispoziție tuturor mărcilor de volum din grup – Volkswagen, Skoda, Cupra/SEAT.

„ID. EVERY1 este ultima piesă a puzzle-ului din călătoria noastră spre a avea cea mai largă selecție de modele în segmentul de volum. Vom oferi apoi fiecărui client mașina potrivită cu sistemul de propulsie potrivit – inclusiv mobilitatea integral electrică entry-level la prețuri accesibile”, a declarat Thomas Schäfer, CEO al diviziei de autoturisme a mărcii Volkswagen.

Conform acestuia, mobilitatea atractivă în era electrică, din Europa pentru Europa, este unul dintre pilonii centrali ai planului mărcii pentru viitor. Odată cu lansarea familiei de automobile urbane complet electrice în 2026, Volkswagen va oferi cel mai diversificat portofoliu din segmentul de mare volum – de la modele eficiente cu motor cu combustie și hibrizi avansați până la vehicule complet electrice orientate spre viitor.

Versiunea de serie a modelului ID. EVERY1 va fi primul model din întregul grup german care va utiliza o arhitectură software fundamental nouă. Acest lucru înseamnă că viitorul Volkswagen „entry-level” va putea fi echipat cu funcții noi pe parcursul întregului său ciclu de viață. Chiar și după achiziționarea unei mașini noi, micul Volkswagen va putea fi adaptat individual la nevoile clienților.

„Ambiția noastră a fost să creăm ceva îndrăzneț, dar accesibil. ID. EVERY1 are un aspect sigur pe sine, dar rămâne plăcut datorită unor detalii precum luminile frontale dinamice și spatele «zâmbitor». Aceste elemente de design îl fac mai mult decât un simplu automobil. Îi conferă caracter și o identitate la care oamenii se pot raporta”, consideră Andreas Mindt, șeful diviziei de de design a Volkswagen.

Parte a viitoarei familii de vehicule Electric Urban Car, alături de versiunea de serie a ID. 2all și cea sport ID. GTI Concept, ID. EVERY1 se bazează pe noua platformă modulară de propulsie electrică MEB. Datorită tracțiunii electrice față, platforma oferă o utilizare optimă a spațiului și o eficiență maximă.

Actualul vehicul-concept Volkswagen ID.EVERY1 atinge, conform producătorului, o viteză maximă de 130 km/h și este propulsat de un motor electric, complet nou, care dezvoltă 70 kW (95 CP). Autonomia estimată este de „cel puțin 250 de kilometri”.

Mașina are o lungime de 3.880 mm, astfel încât va fi poziționată între fostul up! (3.600 mm), versiunea de seria a ID. 2all (4.050 mm) și actualul Polo (4.074 mm). În interior, conceptul oferă spațiu pentru patru persoane și un volum al portbagajului de 305 litri.

Oficialii mărcii au menționat și că versiunea de serie a conceptului ID. EVERY1 va fi doar o parte a campaniei de modele electrice a Volkswagen. Până în 2027 marca va avea în portofoliu nouă noi modele, inclusiv versiunile de serie ale ID.2all și ID. EVERY1, iar până în 2030 este vizată poziția de lider al mărcilor de volum „din punct de vedere tehnologic, cu cele mai sigure, mai inovatoare și mai bine vândute automobile”.

Related posts