Tesla și autoritățile germane au încheiat toate acordurile necesare, dar uzina de lângă Berlin încă nu poate demara producția. În schimb, regiunea atrage mulți noi investitori. Antreprenorul Elon Musk a adus nenumărate acuze birocrației din Germania.
În ultimele luni, americanii de la Tesla au fost nevoiți să amâne de mai multe ori deschiderea uzinei din Germania iar CEO-ul Elon Musk a călătorit regulat în Europa pentru a verifica evoluția construcției criticând de fiecare dată birocrația germană.
Din nefericire, deși atât Tesla cât și autoritățile germane au încheiat toate acordurile necesare pentru ca procesul de aprobare să fie rapid, nici la finalul lui 2021 uzina nu poate demara producția. „Procesul de aprobare este încă în desfășurare”, însă există încă obiecții în privința protejării mediului a declarat ieri ministerul mediului din statul german Brandenburg.
Totuși, premierul landului Brandenburg, Dietmar Woidke, a sugerat că o decizie ar putea veni la începutul anului 2022.
Problemele Tesla în Germania par să fi început odată cu modificarea proiectului inițial care prevedea doar construirea unei uzine de asamblare a vehiculelor electrice, noile planuri ale producătorului american incluzând acum și o uzină de baterii. Cum o astfel de entitate poate deveni un puternic poluator dacă nu sunt respectate toate normele în vigoare, autoritățile încă verifică documentele care dovedesc instalarea tuturor echipamentelor de reducere a emisiilor dăunătoare mediului.
Așa cum se întâmplă în toate zonele lumii în care sunt realizate investiții în domeniul producției de mașini, noua uzină Tesla din Germania a atras atenția a tot mai mulți investitori.
Decizia Tesla de a construi uzina în Brandenburg este ca o dovadă de încredere și a transformat zona într-un loc în care „trebuie să investești” dacă ai o companie cu activități legate de mobilitatea viitorului, consideră Steffen Kammradt, director al Geschäftsführer der Wirtschaftsförderung Brandenburg (WFBB – Agenția de Dezvoltare Economică din Brandenburg).