Constructorul britanic de automobile de lux Bentley a livrat un număr record de vehicule în 2022, depăşind pentru prima dată pragul de 15.000 de automobile vândute într-un singur an, în pofida faptului că vânzările de pe piaţa din China au scăzut cu 9% ca urmare a restricţiilor impuse din cauza coronavirusului, transmite Reuters.
Bentley, o divizie a grupului german Volkswagen AG, a informat marţi că în 2022 a vândut un număr record de 15.174 de vehicule, în creştere cu 4% faţă de 2021, când a fost stabilit precedentul record de vânzări al mărcii.
„În ceea ce a fost un nou an lipsit de predictibilitate, compania a reuşit să depăşească obstacole semnificative şi a înregistrat al treilea an consecutiv de vânzări record”, a declarat directorul general de la Bentley, Adrian Hallmark.
Bentley a precizat că vânzările sale au crescut pe toate pieţele regionale, cu excepţia Chinei. Însă în cele două Americi, cea mai mare piaţă pentru Bentley, vânzările constructorului britanic au înregistrat o creştere modestă de sub 1%.
SUV-ul de lux Bentayga, care are un preţ de pornire de 150.000 de lire sterline (180.000 de dolari) a rămas cel mai bine vândut model Bentley în 2022, fiind responsabil pentru 42% din numărul total de vehicule vândute. Urmează modelele Continental GT şi Continental GT Convertible, care cu aproximativ 4.550 de unităţi au fost responsabile pentru 30% din volumele de vânzări ale Bentley.