Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi vrea să renunţe la rolul de supervizare a legăturilor cu Daimler în favoarea relaţiilor individuale cu grupul german, pentru a gestiona mai bine parteneriatul care nu a îndeplinit aşteptările iniţiale, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Schimbarea de strategie vine după ce Jacques Verdonck, director în cadrul alianţei şi responsabil al cooperării cu Daimler, se va pensiona la finalul lunii, adaugă sursele.
Renault se va baza pe directorul responsabil cu parteneriate, Sandra Gomez, pentru a gestiona relaţia cu Daimler, în timp ce Nissan va face la fel cu Catherine Perez, iar Mitsubishi va avea, de asemenea, o persoană responsabilă cu parteneriatele. Sursele susţin că abordarea bilaterală este în linie cu strategia „leader-follower” folosită de partenerii din cadrul alianţei pentru a spori eficienţa şi competitivitatea produselor şi tehnologiilor. Aproape 50% dintre modele vor fi dezvoltate şi produse în conformitate cu schema leader-follower până în 2025.
Producătorii auto vor să-şi scadă costurile, împărţind mai sistematic producţia lor. Investiţiile per model vor fi reduse cu până la 40% pentru vehiculele incluse în noua schemă.
Reprezentanţii Renault şi Daimler nu au dorit să comenteze, în timp ce oficialii Nissan nu au fost disponibili imediat pentru declaraţii.
Planul marchează o nouă modificare a strategiei impuse de arhitectul alianţei, Carlos Ghosn. Acesta extinsese colaborarea cu Daimler, înainte de a fi arestat în 2018. Evenimentul a afectat semnificativ relaţiile deja dificile dintre Nissan şi Renault.
Colaborarea dintre modelul compact al Renault – Twingo – cu modelul Smart de la car Daimler, urmează să se încheie, iar unele obiective privind cooperarea industrială nu au fost îndeplinite. Dar Daimler încă are o fabrică în Mexic cu Nissan, şi este interesat să dezvolte împreună cu Renault cel puţin un model de autoutilitară.
Trecerea la vehiculele electrice ar putea spori oportunităţile pentru producătorii auto, susţin sursele.
„Colaborarea cu Daimler este în prezent reprezentată în proiectele Renault-Daimler, de un proiect între Nissan şi Daimler, iar companiile au nevoie de o abordare mai pragmatic”, au declarat sursele.
În mai, Nissan şi-a vândut participaţia de aproximativ 1,5% deţinută la grupul german Daimler printr-o procedură de plasament de tip bookbuilding accelerat, după decizia similară din martie a partenerului de alianţă Renault.
Preluarea unei participaţii la Daimler de către Renault şi Nissan datează din 2010. La acea dată, grupul german s-a asociat alianţei Renault-Nissan. Pe lângă unele proiecte comune, precum Twingo 3, noile Smart şi Mercedes Citan, acest parteneriat s-a tradus şi prin schimb de participaţii. Daimler controlează 3,1% din acţiunile celor doi aliaţi.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
Daimler deţine divizia de mașini premium Mercedes-Benz şi brandul Smart.